prognoze

Prognoză meteo 07 octombrie 2020–ploi, ceață, vânt și un pic de soare la amiază!

Context sinoptic:

– Pe parcursul zilei de mâine continuă avansul spre țara noastră a izobarelor ciclonului care domină vremea din cea mai mare parte a Europei, astfel că și în zona noastră vom avea tot zone de presiune scăzută, asociate centrilor barici Cathrin și Brigitte, care au ajuns deja în zona Scandinaviei. Din punct de vedere al fronturilor avem un front cald care se va poziționa pe estul țării, dar și un front de ocluziune pe zona de sud-vest.

Pe direcție NV – SE, masa de aer rece reușește să avanseze și spre țara noastră, pătrunzând mai ales în vest, în timp ce aerul cald reușește să păstreze supremația în restul țării.

Temperaturi:

– Minimele nopții care urmează pleacă de la valori de 8 – 10 grade prin zonele montane, Transilvania, Maramureș, în timp ce pe crestele montane vorbim de valori spre 2 – 3 grade. În restul țării acestea urcă până la 12 – 14 grade , cu valori chiar de 15 – 16 grade prin nordul Olteniei, sudul și estul Moldovei, respectiv Dobrogea.

Temperaturile maxime urcă până la 22 – 24 de grade la nivelul întregii țări, cu valori chiar spre 25 – 26 de grade prin estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea. În zonele montane avem maxime de 14 – 16 grade, cu 8 – 01 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem parte de nebulozitate joasă accentuată (grad de acoperire de 100%) în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, dar și prin zonele montane și Transilvania, pentru ca, pe parcursul dimineții norii joși să apară și prin Banat. Odată cu orele prânzului cerul se eliberează de nori în cea mai mare parte a țării, doar prin zonele montane și vestul extrem al Banatului urmând să mai avem nebulozitate cu grad de acoperire de 30 – 50%. Seara și finalul zilei aduc în schimb din nou nori grei peste Banat, Crișana, Oltenia, sudul Munteniei, nori care apoi vor acoperi, pe parcursul zilei de joi, toată țara.

Ceață:

– La începutul nopții avem condiții de ceață prin Dobrogea și nordul Moldovei, pentru ca, în prima parte a dimineții, să avem ceață pe arii extinse în Oltenia, Muntenia, prin nordul Transilvaniei și al Moldovei iar izolat și prin vestul Banatului.

Precipitații:

– La începutul nopții ploile sunt prezente prin Muntenia, Oltenia, Meridionali, Orientali, sudul Moldovei iar apoi, pe parcursul nopții, urcă și spre restul Moldovei, pe unde ne vor și părăsi, astfel că, dimineață, mai vorbim de ploi doar prin Meridionali.

Odată cu a doua parte a după amiezii și pe parcursul serii, spre țara noastră avansează un front foarte extins de precipitații, astfel că, până la finalul zilei, ploile cuprind Banatul, Oltenia, Crișana, Meridionalii și sudul Munteniei.

Vânt:

– Pe parcursul nopții avem parte de un vânt moderat prin estul Munteniei și sudul Moldovei, cu rafale de 40 – 50 km/h iar pe parcursul după amiezii mai ales prin zona Meridionalilor, tot cu rafale de 40 – 50 km/h. În restul țării, pe tot parcursul zilei vorbim de un vânt liniștit.

Concluzii:
– Ne așteaptă o zi plăcută, cel puțin după orele prânzului și până la orele serii, în restul intervalului urmând să avem parte și de ploi, și de ceață și de vânt.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/ Image by pasja1000 from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *