-
#Vremeasăptămânală 24–30 aprilie 2023: ploi și răcorire!
O săptămâna care nu iese din tiparul meteo cu care ne-a obișnuit luna aprilie: precipitații bune pentru agricultură dar și temperaturi sub normalul perioadei. Nu lipsesc nici furtunile, însoțite de tot alaiul lor de fenomene; vânt, grindină, descărcări electrice dar pe crestele montane putem avea parte și de lapoviță și ninsori. Context sinoptic: – Ultima săptămână a lunii aprilie vine cu o alternanță din punct de vedere sinoptic, astfel că, în primele zile ale intervalului de prognoză țara noastră va intra în sfera de acțiune a unui nucleu depresionar care va domina cea mai mare parte a continentului european, cu un talveg adâncit care se va poziționa la nivelul țării…
-
#Vremeasăptămânală 13–19 martie 2023: primăvară autentică!
O săptămână de primăvară autentică, cu o scurtă răcire pe parcursul zilei de joi. Posibile ninsori miercuri seara și noaptea de miercuri spre joi prin vestul, centrul și nordul țării. Ploi slabe prin sudul țării. Context sinoptic: – Ne așteaptă o săptămână care, în prima ei parte, vedem o dominantă a presiunii scăzute, determinată de avansul spre țara noastră a unor nuclee depresionare, legate de talvegul unui ciclon islandez dar și de un nucleu depresionar generat în Mediterana. Începând cu ziua de joi de interes devine un nucleu anticiclonic mobil pune stăpânire pe zona țării noastre aducând astfel un regim de presiune ridicată ce va rămâne prezent până la finalul…
-
#Vremeasăptămânală 06–12 martie 2023: de la primăvară la iarnă în 24 de ore!
O săptămână pe care am putea să o considerăm banală din punct de vedere meteo, cu temperaturi constant în creștere de la o zi la alta, cu ceva precipitații care vor prefera mai ales vestul, centrul și nordul țării, ne oferă un weekend cu două fețe total diferite: ziua de sâmbătă cu maxime și de 20 de grade prin sudul extrem, pentru ca duminică să vorbim de lapoviță și ninsori prin nordul și centrul Moldovei, nordul Transilvaniei, Maramureș. Context sinoptic: – Săptămâna care urmează va fi una în care, în cea mai mare parte a continentului, deci și la nivelul țării noastre, vor predomina câmpurile de presiune scăzută, asociate unor…
-
Prognoză meteo 01 martie 2023–ceață și ploi de mărțișor!
Prima zi de primăvară calendaristică aduce la nivelul țării noastre o vreme mohorâtă, cu cer mai mult acoperit la nivelul întregii țări. Ceața va domina peisajul meteo din nordul, vestul și centrul țării, ploile vor fi prezente prin Oltenia, vestul și sudul Munteniei și sudul Dobrogei. Context sinoptic: – 1 martie va găsi țara noastră sub un regim de presiune ridicată, asociată dorsalei anticiclonului Azoric, în timp ce în sudul continentului regăsim un nucleu depresionar format în Mediterana, al cărui talveg va aborda și țara noastră, sudul ei extrem. La începutul intervalului de prognoză, tot în sudul țării se va poziționa și un front atmosferic cald. Din punct de vedere…
-
#Vremeasăptămânală 27 februarie–05 martie 2023: iarna mai stă!
O săptămână pe care o începem cu fenomene intense de iarnă prin NV, nordul și centrul țării și o vom încheia tot cu ninsori (mai slabe ca intensitate) tot prin aceste regiuni. Ploile vor fi și ele prezente prin multe zone din țară. Regimul termic va fi unul care va varia de la o regiune la alta, mai primăvăratic mai ales prin sudul și sud-estul țării, ceva mai temperat prin restul zonelor. Context sinoptic: – Săptămâna care urmează va respecta, în mare parte tiparul sinoptic al ultimelor 2 săptămâni, astfel că o începem și o sfârșim cu prezența unor câmpuri de presiune scăzută, asociată unor nuclee depresionare care vor avansa…
-
#Vremeasăptămânală 20–26 februarie 2023: temperaturi de aprilie!
Ne așteaptă o săptămână care, deși va avea parte și de un scurt episod de răcire (destul de abruptă prin unele zone), va fi dominată de valori de temperatură foarte ridicate pentru data din calendar, culminând cu cele aproape 20 de grade din weekend, valori normale pentru o zi din a doua jumătate a lunii aprilie. Precipitațiile vor prefera mai ales vestul, centrul și nordul țării, iar ninsorile doar zonele montane. Context sinoptic: – Avem parte de o săptămâna pe care, din punct de vedere al contextului sinoptic, o începem și o terminăm în oglindă, cu prezenta unui talveg al unui nucleu depresionar (câmp de presiune scăzută) care domină nordul…
-
#Vremeasăptămânală 16–22 ianuarie 2023: sărutul mincinos al primăverii!
Dacă ar fi să rezumăm luna ianuarie doar la ceea ce am avut până acum, la care să adăugăm ca o cireașă pe tort primăvara autentică care ne așteaptă săptămâna ce urmează, ar fi ușor să spunem că iarna a dispărut de la noi și nici nu mai are vreo șansă să revină. Și, dacă ne uităm la temperaturile de miercuri și joi (aproape 20 de grade), la furtunile de vară așteptate prin vestul țării cu greu ai putea găsi un contraargument. Și totuși, vremea de săptămâna viitoare este ca un sărut mincinos al primăverii, extrem de amăgitor. Un exemplu elocvent, de care ar fi bine să începem să ne…
-
#Vremeasăptămânală 16–22 mai 2022: unii cu vara, la munte revine iarna!
Ne așteaptă o săptămână cu de toate: de la temperaturi de vară, cu ploi și furtuni, la o răcire resimțită mai ales de miercuri încolo, care la munte va readuce temperaturi negative și chiar ninsori, pentru ca, odată cu finalul săptămânii, să revenim la zile autentice de vară și temperaturi spre 30 de grade. Context sinoptic: – Ne așteaptă o săptămână în care vom varia de la o zi la alta scenariul sinoptic. Astfel, primele zile din săptămână ne vom afla în zona de acțiune a unui câmp de presiune scăzută, asociat unui nucleu depresionar poziționat în NE extrem al Rusiei, pentru ca, începând de miercuri, în zona țării noastre…
-
#Vremeasăptămânală 09–15 mai 2022–zile aproape caniculare, furtuni puternice!
O săptămână autentică de vară în ultima lună de primăvară. Temperaturile cresc constant și ajungem și la valori de peste 30 de grade în a doua parte a săptămânii. Ploile nu lipsesc nici ele din peisaj, însoțite de tot alaiul specific furtunilor: grindină, descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie. Context sinoptic: – Ne așteaptă o săptămână în care, din punct de vedere al centrilor barici, în zona țării noastre vom vorbi de o prezență mai ales a unor câmpuri de presiune ridicată, asociate avansului anticiclonice dinspre Azoric și Saharian. Cu toate acestea, vor exista, pe parcursul săptămânii, și momente în care țara noastră va fi traversată de fronturi atmosferice…
-
#Vremeasăptămânală 11–17 aprilie 2022–3 anotimpuri în 7 zile!
Începem săptămâna cu vreme rece, ploioasă, cu ninsori chiar la munte și la fel o vom încheia: cu ploi, ninsori la munte, temperaturi scăzute. Între cele două weekenduri avem parte de zile plăcute, cu temperaturi în creștere. Mai pe scurt: luni – miercuri, un pic de primăvară, joi, vineri – simțim vara, iar în weekend revine iarna. Context sinoptic: – Ne așteaptă o săptămână care, deși începe cu prezența, în bazinul Mării Negre, a unul nucleu depresionar, pentru cea mai mare parte a săptămânii ne va menține sub influența unui câmp de presiune ridicată, asociată unui anticiclon mobil ce se va poziționa dinspre nordul Africii și va avansa apoi spre…