Vremea săptămânală 15 21 septembrie 2025
prognoze

🌾 🌰 🌻 #Vremeasăptămânală 15–21 septembrie 2025: schimbări bruște de temperaturi, ploi doar miercuri!

O săptămână cu alternanțe bruște de temperatură, de la zile foarte calde la o zi foarte rece (miercuri), apoi din nou încălzire și temperaturi peste medie în weekend. Despre ploi vorbim doar miercuri, când țara noastră va fi traversată de la V la E de un pasaj frontal destul de intens. Seceta din sudul țării nu va fi potolită, din păcate.

🗺️ 📍 Context sinoptic:

La nivel european avem un talveg de undă lungă ancorat în zona Scandinaviei, care domină Atlanticul de Nord și Europa de Nord, cu un ciclon principal (Zack pe hărțile europene) aflat în plină ocluziune și cu un gradient baric ridicat în zona Scandinaviei / Marea Barents.

Anticiclonul Azori este și el în extindere pe zona sudică, traversând peninsula Iberică și vestul Mediteranei. Între aceste două sistem majore avem de-a face cu o zonă baroclinică ondulată (front polar), ceea ce înseamnă că la nivelul troposferei medii și superioare avem de-a face cu niște contraste majore de temperatură între masele de aer. Asta determină apariția ciclogenezei frontale, cu un front cald și un front rece unul după altul.

România se află, săptămâna aceasta, la sud de această zonă baroclinică, într-un sector prefrontal, cu o presiune în jusul a 1015 – 1020 hPa, gradient slab și o circulație S- SV la sol, ceea ce înseamnă o advecție caldă dinspre Balcani – Adriatica. Începând de miercuri, talvegul atlantic ne va afecta și va împinge spre noi un front rece dinspre Câmpia Panonică, front care ne va traversa apoi și pe parcursul zilei de joi de la V la E, cu mențiunea că, de joi, acest front rece se va transforma în frontoliză rece odată cu trecerea de Carpați (aerul din sectorul cald este mai uscat spre est combinat cu un suport dinamic mult mai slab).

Începând de vineri și în weekend observăm că regimul post frontal aduce o circulație V – NV, cu aer mai rece și un regim anticiclonic (presiune de la 1018 spre 1022 hPa), dominanta weekendului urmând să fie o dorsală anticiclonică slabă.

Din punct de vedere al circulației maselor de aer, vorbim de alternanțe rapide de la o zi la alta. Încălzirea de marți este rapid anulată de avansul unei mase de aer rece, polar maritimă (PPm) care va face ca miercuri și joi să fie zile cu abateri negative de temperatură (valori chiar și cu 3 – 5 grade sub normalul perioadei). În weekend, o masă de aer cald și foarte cald, cu abateri chiar spre +6 +8 grade, polar continental (PPk) pune stăpânire pe țara noastră, iar prin centru, nord și nord est putem avea temperaturi și cu 10 – 12 grade peste normalul perioadei.

🥶 Temperaturi minime:

Începem săptămâna cu temperaturi minime care pleacă de la valori de 5 – 6 grade pe crestele montane, 8 – 10 grade în restul zonelor montane. În Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogei, zonele depresionare ale Transilvaniei vor fi minime de 12 – 14 grade, pentru ca în restul țării să se atingă valori de 16 – 18 grade.

Marți rămânem cu minime extrem de scăzute prin zonele montane (4 – 6 grade) prin Moldova, Transilvania, Maramureș, zonele deluroase din Muntenia și Oltenia vor fi 11 – 13 grade, iar în restul țării 14 – 16, 17 grade.

Miercuri dimineață vorbim de o încăzlire evidentă, minime de 15 – 17 la nivelul întregii țări, prin sudul Olteniei fiind posibile chiar 18 grade. La munte vor fi 12 – 13 grade, cu 7 – 9 grade pe creste.

Joi minimele scad iarăși, 10 – 12 grade în cea mai mare parte a țări, doar prin sudul Olteniei, al Munteniei și Dobrogea s-ar putea atinge 14 – 16 grade. La munte vor fi 4 – 6 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.

Vineri vorbim de minime la nivel național de 12 – 14 grade, cu 16 – 18 grade prin sud-vestul Olteniei și Banat. La munte se vor atinge 9 – 11 grade.

Weekendul va aduce valori de 13 – 15, 16 grade în mare parte din țară, mai ridicate tot prin Oltenia, sudul extrem al Munteniei și Banat (17 – 18 grade, duminică chiar spre 19 grade în aceleași regiuni).

🥵 Temperaturi maxime:

Maximele de luni urcă spre 27 – 28 de grade prin Oltenia, Muntenia, respectiv 24 – 26 de grade prin Dobrogea, sudul Moldovei, Banat, zonele deluroase ale Munteniei și Olteniei. În nordul Moldovei vor fi 19 – 21 de grade, iar în restul zonelor 21 – 23 de grade. La munte se vor atinge 16 – 18 grade, cu 12 – 13 grade pe creste.

Marți continuă încălzirea astfel că prin Oltenia, Banat, se ating 29 – 31 de grade, iar prin restul țării vor fi 24 – 26, 27 de grade, Transilvania, nordul și centrul Moldovei vor atinge maxime de 22 – 23 de grade, la munte vor fi 18 – 20 de grade.

Miercuri resimțim o răcire puternică, mai ales prin centrul și sudul Moldovei, nordul și nord-estul Munteniei (16 – 18 grade), valori care sunt posibile și prin zonele depresionare din Transilvania. Cele mai ridicate temperaturi ale zilei se vor atinge prin vestul Munteniei și Oltenia (24 – 26 de grade), în timp ce în restul țării vor fi maxime de 20 – 22, 23 de grade. La munte nu trecem de 12 – 14 grade, cu 9 – 10 grade pe creste.

Joi, maxime de 20 – 23, 24 de grade în cea mai mare parte a țării, din nou Oltenia, Banatul și vestul Munteniei urmând să aibă cele mai ridicate valori, 25 – 26 de grade. La munte vor fi 12 – 14 grade.

Vineri, țara se împarte în două din punct de vedere al temperaturilor: Moldova, Transilvania, Maramureș nu trec de maxime în jurul a 21 – 23 de grade (valori care vor fi posibile și prin nordul Dobrogei sau al Crișanei), în timp ce Muntenia, Oltenia, Banatul și sudul Crișanei se bucură de temperaturi spre 27 – 29 de grade.

Și pe parcurcul zilei de sâmbătă rămânem cu aceeași distribuție a temperaturilor iar duminică se încălzește la nivelul întregii țări, 26 – 28, 29 de grade, iar prin Banat sunt posibile chiar 30 – 31 de grade. Și la munte se simte puternic încăzlirea, cu maxime ce ajung la 19 – 20 de grade, cu 14 – 15 grade pe creste.

🌂 💧 💦  Precipitații:

Pe parcursul nopții de duminică (14 septembrie) spre luni (15 septembrie) ploile sunt prezente prin Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei iar până la orele dimineții acestea ajung și în Transilvania și nordul Moldovei. După amiaza sunt condiții de ploaie și prin restul Moldovei. Prin Maramureș și nordul Moldovei se pot acumula cantități de 10 – 15, 20 de l/mp.

Marți, pe parcursul zilei, sunt condiții de ploaie prin zonele montane, iar orele serii aduc un front de precipitații prin Banat, Crișana, Maramureș, ploi care până la finalul zilei cuprind tot vestul și nordul țării (pot fi însoțite și de fenomene convective, mai ales descărcări electrice și intensificări ale vântului).

Pe tot parcursul zilei de miercuri acest front de precipitații traversează întreaga țară de la V la E și ploile pot avea inclusiv caracter moderat / torențial. Prin Transilvania, Moldova, Muntenia, Munții Banatului se pot acumula 15 – 20, 30 de l/mp, în restul zonelor probabil nu vom trece de 5 – 7 l/mp.

Odată cu trecerea acestui pasaj frontal de precipitații, mai vorbim de ceva ploi izolate, slabe, prin zonele montane și nordul Moldovei (pe parcursul zilei de joi), apoi, ploile nu vor mai apărea în peisajul meteo de la noi până la finalul săptămânii.

Din punct de vedere al cantităților totale așteptate în această săptămână, cele mai câștigate regiuni vor fi Maramureșul, nordul Transilvaniei, nordul Moldovei (25 – 30, izolat 40 de l), în timp ce prin Banat, Crișana, restul Transilvaniei, centrul Moldovei, centrul Munteniei, se pot acumula 10 – 15 l/mp. În Oltenia, restul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea seceta continuă, nu se așteaptă mai mult de 3 – 5, izolat 7 l/mp.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *