#Vremeasăptămânală 11–17 martie 2024: ploi în fiecare zi!
Dacă din punct de vedere termic săptămâna care urmează nu vine cu schimbări mari de la o zi la alta, vestea cea bună vine din partea precipitațiilor, atât de mult așteptate. Un ciclon mediteraneean aduce cel mai consistent episod de precipitații de la începutul acestui an, un episod bine venit pentru agricultură.
Context sinoptic:
– O săptămână dominată de un Atlantic care își va arăta influența și puterea din plin pentru cea mai mare parte a continentului. În ceea ce privește centri barici, cea mai mare parte a săptămânii țara noastră și mare parte din continent se vor afla sub influența unui câmp de presiune scăzută, urmând că abia spre finalul săptămânii să vedem o schimbare a centrilor barici, cu avansul spre noi a unui anticiclon, care va determina o creștere a presiunii.
Presiune scăzută care va permite avansul spre țara noastră și a unui ciclon mediteraneean mult așteptat, care va aduce și precipitații. De notat că acest ciclon va avea și un ușor caracter retrograd și în același timp se va alimenta și din bazinul Mării Negre, ceea ce ar putea aduce precipitații în plus.
Prezența unor nuclee reci în altitudine o putem vedea reprezentată pe modelări prin liniile de convergență, marți prin sudul țării, miercuri prin vestul României. În privința fronturilor atmosferice, începând de luni suntem traversați de un front cald (NV țării), pentru ca pe parcursul zilei de marți să avem un front rece care se va deplasa pe direcție SV – NE.
Atlanticul ne va domina și din punct de vedere al circulației maselor de aer, una pe direcție V – E, astfel că România se va afla sub influența unui sector cald (aer continental cald – PPmc) cu abateri termice spre +4, +6 grade peste normalul perioadei, iar în weekendul care urmează chiar spre valori și cu 10 – 12 grade peste normele climatologice.
Temperaturi minime:
– Luni minimele vor fi cuprinse între –2, –4 grade pe crestele montane, 0 – 2 grade pa munte, 4 – 6, 7 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Banatului, Crișanei, vestului Maramureșului, unde se pot atinge și 10 – 12 grade.
Marți avem prin zonele montane –1 spre 1 grad, 5 – 7 grade prin Moldova, depresiunile Transilvaniei, respectiv 7 – 9, 10 grade în restul țării.
Miercuri, pe crestele montane așteptăm minime de –3, –4 grade, 0 – 2 grade la munte și prin nordul Munteniei și al Olteniei, respectiv 6 – 8 grade în restul țării. Aceleași valori minime de temperatură și distribuție a lor se va păstra și pe parcursul dimineților de joi și vineri.
Și aceeași stabilitate în ceea ce privește temperaturile minime o vom păstra și pentru weekend, minimele de sâmbătă și duminică urmând să fie cuprinse între –1 spre 1 grad pe crestele montane, 2 – 4, 5 grade la munte, respectiv 7 – 9 grade în restul țării.
Temperaturi maxime:
Luni, temperaturile maxime pleacă de la valori de 1 – 3 grade pe crestele montane, 6, 8 spre 10 grade prin zonele montane, nordul și centrul Moldovei, Prin Dobrogea, sudul Moldovei maximele nu trec de 11- 13 grade pentru ca în restul țării să vorbim de valori între 15 – 17, 18 grade, iar prin sudul Crișanei chiar 20 de grade.
Marți, cele mai ridicate maxime vor fi prin Oltenia, Muntenia (13 – 15, 16 grade), în timp ce prin Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, așteptăm valori de la 11 – 13, 14 grade. Dobrogea, Moldova și zonele montane se mulțumesc doar cu 8 – 10 grade, în timp ce pe creste nu trecem de 2 – 4 grade.
Ziua de miercuri aduce maxime de 10 – 12, 14 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin zonele montane și nordul Moldovei vor fi valori mai scăzute, 5 – 7, 8 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.
Joi vine cu maxime de 6 – 8, 9 grade prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, respectiv nordul Dobrogei. Restul țării ajunge la 12 – 14 grade,
Vineri, cea mai mare parte a țării are parte de maxime între 11 și 13 grade, cu 9 – 10 grade prin nordul și centrul Moldovei, în timp ce la munte vorbim de valori de 1 – 3, 4 grade.
Încheiem săptămâna cu o încălzire evidentă, care va duce temperaturile, sâmbătă, spre 13 –15, 16 grade, iar duminică, 16 0 18, 19 grade, cu 8 – 10 grade la munte (3 – 5 grade pe creste).
Precipitații:
– Încă de pe timpul nopții de duminică spre luni avem parte de ploi prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, izolat prin nordul Olteniei, pentru ca dimineața ploile să se concentreze pe Moldova, Maramureș, nordul Dobrogei. Odată cu orele după amiezii, noi benzi de precipitații pătrund prin Banat, iar până la finalul zilei avem parte de ploi, chiar moderate cantitativ, prin Banat, Crișana dar și prin Oltenia Oltenia, Maramureș, zonele montane. Cele mai importante cantități le vom avea prin Banat și sudul Crișanei,, până la 10 – 15 l/mp.
Pe timpul nopții de luni spre marți ploile apar și prin Muntenia, continuă în vest, nord și prin centru, iar prin Meridionali avem parte de lapoviță și ninsori. Pe parcursul dimineții ploile se concentrează pe Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, vor fi chiar moderate cantitativ. După amiază, grosul precipitațiilor rămâne pe Moldova, dar vor și prezențe și în restul țării, iar prin sudul țării nu sunt excluse inclusiv fenomene convective (descărcări electrice). Va fi o zi care va aduce cantități bune de precipitații pe Moldova, care va strânge 15 – 20 de l în cea mai mare parte a regiunii, doar prin sudul ei urmând să acumulăm doar un 7 – 10 l/mp. Și prin Dobrogea, Muntenia, zonele montane se pot acumula cantități de 7 – 10, izolat 15 l/mp.
Miercuri avem din nou parte de o zi cu multe precipitații. prin cea mia mare parte a țării. Ploi, desigur, dar mai ales prin Orientali, de data aceasta, vor fi și lapovițe și ninsori. Dobrogea, centrul și vestul Munteniei vor avea parte din nou de cele mai importante cantități, 10 – 15, izolat chiar 20 de l/mp.
Joi continuă ploile prin Muntenia, Oltenia, sudul Transilvaniei, în timp ce prin centrul Moldovei, inclusiv în zonele joase, dimineața zilei de joi aduce inclusiv lapovițe și ninsori. Odată cu seara zilei de joi ploile se concentrează pe Oltenia, sud-vestul Transilvaniei, în timp ce prin Meridional predomină lapovița și ninsorile. Oltenia și vestul Meridionalilor cantitățile așteptate să cadă se pot apropia de 10 – 15 l/mp.
Și vineri mai avem parte de ploi. Pe timpul nopții de joi spre vineri prin Oltenia, zonele montane (ninsori) iar după amiaza prin vestul, centrul și nordul țării pentru ca la finalul zilei și prin centrul și sudul Moldovei. Prin Oltenia se mai pot strânge 5 – 7 l/mp.
Nici în weekend nu scăpăm de ploi, sâmbătă acestea își pot face apariția mai ales prin Dobrogea și Muntenia, duminică prin zonele montane, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și Transilvania.
Așadar, cea mai bună săptămână din punct de vedere al cantitățile de precipitații așteptate, cel puțin din acest an, dacă nu cumva inclusiv din decembrie încoace. Moldova va trage lozul câștigător cu 20 – 30 de l/mp, posibil doar prin zona județului Galați să fie cantități în jurul a 15 l/mp. Și Muntenia și Dobrogea pot ajunge la 20 – 30, izolat 40 de l/mp, la fel ca și zonele montane, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei. În restul țării sunt așteptate cantități între 5 – 7 l/mp.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/
One Comment
escorte247
Aceasta este o veste buna pentru agricultura tarii noastre! In sfarsit, dupa atatea zile de asteptare, un ciclon mediteraneean aduce cele mai consistente precipitatii de la inceputul anului. Acestea vor fi o resursa binevenita pentru culturile agricole, care au suferit din cauza lipsei de ploi. Mai mult decat atat, acest ciclon va avea si un usor caracter retrograd si se va alimenta din bazinul Marii Negre, ceea ce inseamna ca ne putem astepta la precipitatii suplimentare. Cu toate acestea, trebuie sa ne pregatim pentru o saptamana dominata de influenta Atlanticului, care va aduce schimbari de centri barici si circulatie a maselelor de aer. Cu toate acestea, vom beneficia de un sector cald si de temperaturi menite sa depaseasca cu mult normele climatologice, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra agriculturii noastre.