#Vremeasăptămânală 20–26 iunie 2022: România ia foc la aproape 40 de grade!
Valul de caniculă care a adus recorduri de temperatură prin multe zone din vestul Europei ajunge și la noi în țară și va aduce, mai ales la finalul săptămânii, prin sudul țării, maxime și de 38 – 39 de grade. Ploile, din păcate, vor fi extrem de puține și seceta se va accentua.
Context sinoptic:
– Săptămâna care urmează aduce un context sinoptic destul de dinamic la nivelul țării noastre. Prim aparte a săptămânii avem parte de prezența unui câmp de presiune scăzută, care va permite inclusiv avansul unui front rece pe parcursul zilei de marți (de la V la E) pentru ca în a doua parte a intervalului de prognoză regimul anticiclonic, determinat de avansul dorsalei Azoricului să predomine.
Din punct de vedere al circulației maselor de aer, masa de aer tropical venită dinspre N Africii și care a doborât deja recorduri de caniculă prin vestul Europe avansează în prima parte a săptămânii și spre restul continentului, la N de noi, dar trimițând ceva aer cald și spre țara noastră, pentru ca ea să fie rapid înlocuită, pe o ciruclație NV – SE de o masă de aer polar marin continental, care va duce abaterile termice de la 850 hPa și la valori cu –4, –6 grade sub normalul perioadei. Asta doar pentru un scurt interval de timp, pentru că weekendul va aduce și la noi în țară canicula, o masă de aer foarte caldă urmând să ducă temperaturile și la valori cu +8, +10 grade peste normal.
Temperaturi minime:
– Dimineața zilei de luni, 20 iunie, vine cu minime de la 14 – 16, 17 grade în cea mai mare parte a țăriii, în timp ce prin Banat, Crișana, Maramureș se vor atinge și 19 – 20 de grade. La munte se vor atinge temperaturi de la 11 spre 13 grade, cu 8 – 10 grade pe creste.
Dimineața zilei de marți mai adaugă un grad, două la valorile minime, astfel că vorbim de valori de la 16 –18, 19 grade, cu 22 – 23 de grade prin Banat, Crișana, vestul Maramureșului.
Miercuri dimineața aerul devine mai respirabil prin Transilvania, Maramureș, Crișana, mare parte din Banat, Moldova, zonele deluroase, unde minimele se opresc la 12 – 14, 15 grade. Prin restul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea se vor atinge 17 – 19 grade. În toate zonele montane minimele nu mai trec de 7 – 9, izolat 10 grade.
Pe parcursul zilelor de joi și vineri nu avem modificări majore ale minimelor, cu valori de la 12 – 14, 15 grade prin Transilvania, Moldova, Maramureș, dealurile Munteniei, în timp ce în restul țării vom avea temperaturi în jurul a 18 – 20, 21 de grade.
Weekendul vine cu nopți greu de suportat din punct de vedere din punct de vedere al temperaturilor, care vor pleca de la 22 – 23 de grade și vor ajunge, prin vestul extrem, și la 24 – 26 de grade.
Temperaturi maxime:
– Ne așteaptă o săptămână cu valori de temperatură ridicate, astfel că încă din cursul zilei de luni vorbim de maxime de la 29 – 30 de grade la nivelul întregii țări, cu 32 – 33 de grade prin Banat, Crișana, vestul Maramureșului, în timp ce prin Muntenia, Dobrogea se vor atinge 25 – 27, 28 de grade. La munte maximele nu trec de 23 – 34 de grade, cu 15 – 16 grade pe creste.
Marți cel mai cald va fi prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei (31 – 33 de grade), în timp ce în restul țării se vor atinge 27 – 29 de grade, cu 22 – 23 de grade prin nordul Moldovei, Maramureș, zonele montane.
Miercuri, cel mai cald va fi, de data aceasta, doar prin Oltenia (31 – 33 de grade), în timp ce în restul țării nu trecem de 27 – 29 de grade. Valori mai mici (23 – 24 de grade), vom avea prin zonele montane, depresiunile Transilvaniei, în timp ce la munte ne oprim la maxime de 17 – 19 grade, cu 12 – 13 grade pe creste.
Ziua de joi aduce temperaturi plăcute la nivelul întregii țări, 27 – 29 de grde, cu posibil 30 – 31 de grade prin vestul Banatului, Crișanei, dar și prin Muntenia.
Vineri ajungem la 33 – 34, 35 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, respectiv 28 – 30 de grae prin restul țării, pentru ca sâmbătă Banatul, Crișana, vestul Maramureșului să ajungă la valori de 36 – 37 de grade. Oltenia va avea și ea parte de 34 – 35 de grade, în timp ce în restul țării mercurul din termometre urcă la 31 – 33 de grade, doar prin zonele montane și Dobrogea urmând să avem ”doar” 28 – 30 de grade, cu 21 – 22 de grade pe creste.
Ziua de duminică se anunță cu adevărat de foc, prin Oltenia, Muntenia, Moldova urmând să ajungem la maxime de 37 – 38 de grade, în timp ce în restul țării vor fi 32 – 34 de grade, cu 26 – 28 de grade prin zonele montane și Dobrogea.
Precipitații:
Luni, ploi slabe sunt posibile prin Meridionali, izolat prin Muntenia. Dimineața zilei de marți aduce furtuni mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, iar pe parcursul zilei și prin Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia iar spre seară și prin Dobrogea. Cantități ceva mai importante (15 – 20, 25 de l/mp) se pot acumula prin Banat și nordul Transilvaniei.
Miercuri precipitațiile lipsesc din țara noastră, pentru ca joi să avem parte de ploi extinse prin Banat, Oltenia, vestul Munteniei și zonele montane. În aceste zone se pot acumula și 10 – 15 l/mp.
Vineri și sâmbătă ploile lipsesc din țara noastră, iar ultima zi a săptămânii vine cu ploi și furtuni prin bună parte din țară, cu excepția Dobrogei, dar, cel puțin la acest moment, nu se arată a fi vorba de cantități importatne ( 5- 10 l/mp).
Va fi o săptămână extrem de săracă în precipitații, dor prin zonele montane, vestul Olteniei, Banat, sudul Crișanei, nordul Trasnilvaniei urmând să avem parte de cantități în jurul a 10 – 15, izolat 20 de l/mp.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/