estimari

#Vremeasăptămânală 14–20 martie 2022: nopți geroase, ploi și ninsori prin vest, sud-vest!

O săptămână care începe și se termină cu un ușor proces de încălzire dar care stă și sub semnul unei incertitudini legată de un posibil scenariu de iarnă mai sever, care s-ar putea contura pe un cuplaj anticiclon est – european vs depresiune mediteraneeană, în a doua parte a săptămânii.
Vin și precipitațiile, dar se limitează doar la V și SV țării. Nopțile rămân deosebit de reci.

Context sinoptic:

– Și săptămâna care începe mâine o avem, din punct de vedere sinoptic, tot sub influența și persistența unui câmp de presiune ridicată, asociată influenței anticiclonului Est-European, cel care va avansa cu dorsala sa spre țara noastră.

De interes devine, pentru noi, scenariul care se conturează pentru a doua parte a săptămânii, scenariul unui cuplaj dintre  un nucleu depresionar provenit dintr-un ciclon atlantic (Elke) care va avansa spre sudul și sud-estul Europei, deci și spre noi, unde se va cupla cu un Est- European extrem de puternic, care va ajunge la valori de 1045 mba. Avansul anticiclonului est european favorizează și avansul unui front rece spre țara noastră, tot în acest interval. Asta în timp ce avansul nucleului depresionar va veni cu un front cald.

Și din punct de vedere al circulației maselor de aer, doar pe parcursul zilei de marți este posibil să avem parte de un scurt interval de transport de aer cald, pe deplasare V – E, o circulație atlantică. Doar că, odată cu schimbările menționate și mai sus, începând cu ziua de joi revenim pe transport de aer polar, arctic, pe circulație NE – SV, iar țara noastră se va afla în centrul celor mai scăzute abateri termice negative, vorbim de temperaturi și cu –16, –18 grade sub normalul perioadei (asta la 850 hPa, adică la 1.5 km altitudine).

Temperaturi:

– Începem săptămâna cu o nouă dimineață rece în toată țara, cu temperaturi minime care coboară spre –3, –5 grade în toată țara, în timp ce prin zonele montane coborâm spre –10, –12 grade.

Peste zi, în schimb prin Banat ajungem la maxime de 10 – 12 grade, prin Oltenia și Crișana, Transilvania și Maramureș urcăm spre 7 – 9 grade, în timp ce în Moldova, Dobrogea, Muntenia vom avea valori spre 5 – 6 grade. La munte rămânem cu valori de 0 – 2 grade, respectiv –1, –3 grade pe creste.

Și minimele zilei de marți păstrează aceleași valori și aceeași distribuție ca pe parcursul zilei de luni în timp ce maximele continuă să crească, astfel că ajungem la nivelul întregii țări la valori de 9 – 11 grade, doar prin Transilvania și Maramureș urmând să avem maxime de 7 –8 grade. La munte rămânem tot cu 1 – 2 grade, respect –0, –2 grade pe creste.

Dimineața de miercuri vine cu o încălzire resimțită prin Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei, unde vorbim de minime pozitive (1 – 3 grade), în timp ce în restul țării rămânem cu valori negative (-1 spre –3 grade, cu –4, –5 grade la munte). Cel mai rece va fi tot pe crestele montane, –8, –9 grade.

Maximele marchează o scădere în Crișana, estul Banatului, sudul Olteniei (3 – 5 grade) iar prin SV Transilvaniei, nordul și centrul Olteniei răcirea este și mai puternică, cu maxime de doar 0 –2 grade, la fel ca în zonele montane (pe creste nu trecem de –2, –3 grade). În Muntenia, vestul Banatului, Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, Maramureș vom avea cel e mai mari temperaturi ale zilei, de 8 – 10, 11 grade.

Începând cu ziua de joi, răcirea se resimte puternic la nivelul minimelor, care prin Moldova coboară spre –3, –5 grade, dar și prin Muntenia, Transilvania, Maramureș, Crișana, nordul Banatului, Dobrogea avem tot minime negative (-1, –2 grade). Sudul Munteniei, Oltenia și sudul Banatului sunt singurele regiuni care se vor bucura de minime pozitive (1-2 grade).

Maximele pleacă de la valori de –3, –5 grade în zonele montane, 2 – 4 grade prin Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei, în timp ce în restul zonelor vom avea valori maxime de la 8 spre 10, 11 grade.

Vineri deja dimineața devine rece și foarte rece în bună parte din țară, cu minime de –5, –6 grade prin Moldova, Dobrogea, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureș, dar și în restul țării tot minime negative vom avea, de la –1 spre –3 grade. La munte va fi foarte rece, ger chiar, mercurul din termometre coboară sub –10, –12 grade.

Maximele din Moldova, Dobrogea cu greu trec de 0 grade, spre 1 – 3 grade, în timp ce prin Muntenia, Oltenia, Transilvania și Maramureș atinge 4 – 6 grade. Cel mai cald va fi tot în Banat și Crișana (8 – 10 grade).

Weekendul vine tot cu nopți reci și aproape geroase (prin Moldova minimele coboară iar spre –6, –8 grade), iar prin Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea se ating –4, –6 grade. Prin Oltenia, Banat, Crișana ne oprim la minime de –2, –3 grade. Maximele, în schimb, se vor situa, la nivelul întregii țări, la valori de 5 – 7 grade.

Precipitații:

– Zilele de luni și marți sunt lipsite de șanse de precipitații, poate doar, izolat, pe parcursul nopții de duminică spre luni să avem ceva ninsori slabe prin zona Orientalilor.

Lucrurile se schimbă pe parcursul zilei de miercuri, când, dinspre NV, prin Crișana, pătrund ploile, care se extind rapid și cuprind Banatul, Crișana, apoi și prin Oltenia, iar după amiaza și seara precipitațiile se extind și prin Muntenia, restul zonelor montane. Predomină ploile, dar, prin zona Apusenilor, vestul Meridionalilor, apoi și prin Oltenia, vestul Munteniei, zonele montane, sudul Transilvaniei vor fi condiții și de lapoviță și ninsori. Vor fi și cantități importante, între 10 ți 20 de l/mp prin Banat, Crișana, Oltenia, Apuseni, vestul Meridionalilor.

Joi rămânem cu ninsori prin zonele montane (7 – 10 l/mp) și ceva ploi slabe prin Banat. Pe parcursul zilei de vineri avem condiții de ninsori prin Dobrogea, Muntenia, zonele montane, la fel și sâmbătă, pentru ca duminică să fie o zi fără precipitații.

Va fi o săptămână în care precipitațiile se vor concentra pe vestul Munteniei, Oltenia, Banat, Crișana, zonele montane, regiuni unde se vor acumula și 10 – 20 de l/mp.

Prin zonele montane dar și prin nordul Olteniei, izolat prin vestul Munteniei, din aceste precipitații o parte vor fi și ninsori (5 – 7 mm, iar prin zonele montane spre 10 – 15 mm).

Strat de zăpadă:

– Strat de zăpadă consistent rămâne tot în zonele montane, unde, mai ales pe creste, avem și peste 80 de cm, dar pe parcursul acestei săptămâni sunt condiții de un strat mic de zăpadă și prin nordul Olteniei dar și prin zonele submontane (1 –3, 4 cm). Pe parcursul zilei de miercuri avem șanse la o depunere de 1 – 2 cm de zăpadă și prin sudul Olteniei și vestul Munteniei.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Image by adege from Pixabay

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *