estimari

#Vremeasăptămânală 08–14 noiembrie 2021: iarna își trimite primii vestitori!

O săptămână cu alternanțe de la o zi la alta, dar în care, printre picături, ne aduce și câte un vestitor, timid, al iernii: ninsorile se extind în toate zonele montane, aduc chiar strat nou de zăpadă, temperaturile minime scad sub 0 grade la nivelul întregii țări începând de miercuri.

Context sinoptic:

– Începutul săptămânii va găsi țara noastră sub influența unui câmp de presiune scăzută, însoțit de de fronturi atmosferice reci, de ocluziune și calde, pe parcursul săptămânii viitoare anticiclonul Est- European va pune stăpânire pe cea mai mare parte a Europei, determinând tiparul meteo al întregii perioade de prognoză.

Din punct de vedere al circulației maselor de aer avem parte de o alternanță dintre mase de aer cald și reci, un scurt episod de răcire urmând să fie resimțit pe parcursul zilei de marți, urmând ca, cel puțin până la finalul săptămânii, să revenim pe circulație atlantică și abateri termice pozitive.

Temperaturi:

– Începem săptămâna cu maxime și spre 18 – 20 de grade prin Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, respectiv 14 – 16 grade prin Oltenia. Prin nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat vorbim de temperaturi în jurul a 9 – 11 grade, iar prin zonele montane se vor atinge 4 – 6, 7 grade.

Pe parcursul zilei de marți cele mai ridicate maxime le vom avea prin Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, cu ale lor 10 – 12, 13 grade, în timp ce în restul țării nu trecem de 7 – 9 grade. În zonele montane abia reușim să trecem peste pragul de îngheț, cu maxime de 1 – 2 grade.

Miercuri vorbim tot de o zi cu temperaturi sub normalul perioadei prin Moldova (4 – 6 grade), Dobrogea ( 5 – 6 grade), Muntenia, mare parte din Oltenia, 7 – 9 grade), în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, SV Olteniei mercurul din termometre urcă spre 10 – 12, izolat chiar 13 grade.

Începând de joi vremea intră într-un proces de încălzire, cu maxime de la 10 spre 12 grade în cea mai mare parte a țării, iar duminică sunt posibile chiar și valori de 13 – 14 grade prin Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș nu vor depăși 7 – 8 grade. În zonele montane rămânem cu temperaturi modeste, de 1 – 2 grade, negative chiar pe crestele montane.

Nopțile de duminică spre luni și luni spre marți vor aduce valori de temperatură caracteristice mai degrabă unor maxime de noiembrie, cu 8 – 10, 11 grade la nivelul întregii țări. Situația se schimbă radical începând cu noaptea de marți spre miercuri și mai apoi cea de joi, când avem parte de minime negative în aproape toată țara (-1 spre –3 grade), cu excepția Banatului și Crișanei, unde se mai pot atinge 3 – 4 grade. Situația se păstrează și pentru ziua de vineri, dar nici weekendul nu va aduce minime mai mari.

Precipitații:

– Ziua de luni vine cu precipitații în aproape toată țara, cu excepția Munteniei și Dobrogei. Se pot acumula și 10 – 15 l/mp, mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane și nordul Moldovei.

Marți precipitațiile sunt prezente în Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, Dobrogea, zonele montane și vorbim chiar și de cantități de 10 – 20 de l/mp, iar prin nordul Munteniei și zona de Curbură chiar 25 – 30 de l/mp.

De miercuri și până sâmbătă mai avem parte de precipitații slabe doar prin zonele montane sau nordul Moldovei, dar, pe parcursul zilei de duminică precipitațiile reapar prin Moldova, zonele montane, Transilvania.

Vorbim, așadar, de o săptămână care aduce ceva mai multe precipitații, astfel că se pot strânge 10 – 15 l/mp prin bună parte din Muntenia, sudul Moldovei, în timp ce prin nordul Munteniei, Meridionali, Maramureș, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei se pot acumula și 25 – 30 de l/mp. În restul țării nu vom avea mai mult de 5 – 7 l/mp.

În zonele montane aceste precipitații vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare și vom avea parte de un strat nou de zăpadă depus în toate masivele montane, care poate ajunge și la un 5 –7 cm.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Image by jplenio from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published.