prognoze

Prognoză meteo 12 octombrie 2021 – frig, ploi multe!

Context sinoptic:

– Pe parcursul zilei de mâine, la nivelul țării noastre acționează un nucleu depresionar venit dinspre Marea Mediterană și care se deplasează spre bazinul nordic al Mării Negre, iar odată cu acesta avem parte și de o serie de fronturi calde  dar și de un nucleu rece în altitudine (troposfera medie și înaltă), toate aceste elemente urmând să caracterizeze o vreme destul de instabilă.

Din punct de vedere al circulației maselor de aer, la deja prezenta masă de aer de origine polar continentală, care staționează de ceva vreme, se alături și o masă de aer de origine polar marin, pe o circulație NV – SE, care va aduce abateri termice spre –8 grade sub normalul perioadei (la 850 hPa, 1.5 km altitudine).

Temperaturi:

– Ne așteaptă o noapte cu un regim termic identic la nivelul întregii țări, cu minime cuprinse între 8 și 10 grade, valori ușor mai scăzute urmând să avem în zonele montane (4 – 6 grade, cu 2 – 3 grade pe creste).

În ceea ce privește maximele, cele mai mari temperaturi le vom avea prin centrul și sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea (14 – 16, izolat chiar 17 grade), în timp ce prin Transilvania, Maramureș, centrul Munteniei, nordul Moldovei nu depășim valori de 9 – 10 grade. Prin Oltenia, vestul Banatului și al Crișanei mercurul din termometre urcă la 9 – 11 grade iar în zonele montane se ating 8 – 9 grade, cu 4 – 5 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Încă de pe timpul nopții cerul se acoperă de nori la nivelul întregii țări și așa rămâne până spre orele serii, când, prin Banat, Crișana, sudul extrem al Olteniei și, pentru scurt timp prin Moldova, cerul se mai eliberează de nebulozitatea joasă (ajungem la un grad de acoperire spre 30 – 50%).

Ceață:

– Condiții de ceață avem pe timpul nopții prin Munții Banatului și Meridionali.

Precipitații:

– Încă de pe timpul nopții precipitațiile sunt prezente în bună parte din țară (Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, dar și prin sudul și vestul Transilvaniei – ploi, în timp ce pe crestele Meridionalilor avem parte de lapoviță). Dimineața ploile, moderate cantitativ, se concentrează prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei, dar și prin Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei (lapovița și ninsorile se mută pe nordul Orientalilor). După amiaza și seara ploile (tot moderate) rămân prezente în Muntenia, Dobrogea, Moldova, zonele montane și prin estul Transilvaniei. Pe crestele montane avem parte de lapoviță și ninsori.

Din punct de vedere al cantităților, prin Banat, Crișana, Maramureș, dar și prin Muntenia și sudul Dobrogei așteptăm și 15 – 20 de l/mp, în timp ce în restul țării nu vor fi mai mult de 3 –5 l/mp.

Vânt:

– Ne așteaptă un vânt liniștit pe tot parcursul zilei, la nivelul întregii țări. Doar spre finalul zilei, pe arii restrânse din zonele montane și zona de curbură sunt posibile rafale de 30 – 40 km/h.

Concluzii:
– Ne așteaptă o zi mohorâtă, cu multe ploi, temperaturi modeste prin bună parte din țară.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Image by Benfe from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published.