estimari

#Vremeasăptămânală 26 octombrie–01 noiembrie 2020–săptămână de primăvară, weekend cu parfum de iarnă!

Pe tot parcursul săptămânii vorbim de o vreme caldă, cu temperaturi mai degrabă primăvăratice. Weekendul, în schimb, vine cu temperaturi în scădere, precipitații mai multe iar la munte va ninge.

Luni, 26 octombrie:

– Ultima săptămână din octombrie începe cu temperaturi plăcute la nivelul întregii țări, maximele urmând să atingă valori de 16 – 16 grade, iar prin Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea putem urca spre 18 grade.

Ploile vor fi prezente în Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, dar și prin zonele montane și Transilvania, cantitățile așteptate urmând să fie în jurul a 15 – 20 l/mp.

Marți, 27 octombrie:

– Și ziua de marți rămâne caldă, cu valori de temperatură cuprinse între 16 – 18 grade în cea mai mare parte a țării, iar prin Banat, Crișana, sudul extrem al Olteniei și Munteniei se vor atinge chiar și 20 de grade.

Ploi vor fi doar prin zona Moldovei, dar vorbim de cantități care nu vor trece de un 3 – 5 l/mp.

modez_20201101_1200_animation

Miercuri, 28 octombrie:

– Nicio schimbare majoră din punct de vedere al temperaturilor maxime, care rămân în jurul a 18 – 20 de grade, cu excepția Transilvaniei și Maramureșului, care nu trec de 14 – 16 grade, dar și a zonelor montane, unde vorbim doar de 10 – 11 grade, cu 6 – 8 grade pe creste. În estul Munteniei sunt posibile temperaturi de 21 – 22 de grade.

Ploi slabe sunt posibile prin Muntenia, Moldova și Dobrogea.

Joi, 29 octombrie:

– Maximele se opresc, în cea mai mare parte a țării, la valori de 16 – 18 grade, cu excepția Transilvaniei, zonelor montane și Maramureșului, unde nu urcă mai mult de 10 – 12 grade (cu 4 – 6 grade pe crestele montane).

Ploi slabe sunt posibile prin Muntenia, estul Moldovei, sudul Dobrogei, Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania.

Vineri, 30 octombrie:

– Se răcește prin Crișana, Maramureș, Transilvania, zone unde maximele nu mai trec de 9 – 10, 11 grade, în timp ce în zonele montane vorbim de 6  – grade, iar prin nordul Orientalilor nu mai mult de 2 – 4 grade. În restul țării maximele urcă și azi spre 17 – 18 grade.

Plouă în bună parte din țară, cu excepția Olteniei, Munteniei și Dobrogei. Cantitățile așteptate sunt la 10 – 15, izolat 20 de l/mp.

Sâmbătă, 31 octombrie:

– Răcirea cuprinde toată țara, temperaturile ajungând la valori normale pentru data din calendar, 10 – 12, izolat 14 grade. În zonele montane vorbim de valori apropiate de pragul de 0 grade sau chiar negative (0 spre –2, –3 grade.

Precipitații avem la nivelul întregii țări, mai importante cantitativ prin zonele montane, Moldova ( 10 – 15 l/mp).

Duminică, 01 noiembrie:

– Continuă să se răcească, maximele nu mai trec de 7 – 8 grade în Moldova, Transilvania, Maramureș, iar în restul regiunile urcă spre 10 – 12 grade. Maxime negative în toate zonele montane, de la –0 spre –3, –4 grade.

Precipitații slabe cantitativ prin Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și zonele montane.

modez_20201101_1800_animation

Cantitățile totale de precipitații așteptate pentru această săptămână vor ajunge la 10 – 20 l/mp în mare parte din țară iar prin nordul Munteniei, prin Transilvania, Moldova, zonele montane și Maramureș chiar spre valori de 25 – 30 l/mp.
Se va depune și strat de zăpadă prin zona Meridionalilor (2 – 4 cm) iar prin nordul extrem al Orientalilor chiar spre 10 cm.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

One Comment

  • Tamiflu

    Vremea a fost schimbatoare in ultima perioada. Dupa mai multe zile de ploi, furtuni, avertismente de vreme rea, cod galben ?i portocaliu, soarele a revenit pe cer. De?i ne apropiem de cea de-a treia luna de toamna, temperaturile sunt mult mai mari decat cele specifice acestei perioade, la nivelul intregii ?ari. Afla cum va fi vremea saptamana 26 octombrie- 2 noiembrie, conform ultimelor informa?ii oferite de Administra?iei Na?ionale de Meteorologie (ANM).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *