Prognoză meteo 08 octombrie 2020–vreme mohorâtă, ploioasă!
Context sinoptic:
– Ziua de mâine reprezintă, din punct de vedere sinoptic, scenariul perfect pentru cine își dorește ploi, ploi importante cantitativ, mai ales în zone unde, din păcate, avem de-a face cu o secetă pedologică severă. Astfel, deși la V și la NE de țara noastră se poziționează centri barici de presiune ridicată, anticiclonică, un nucleu depresionar se poziționează pe sud-estul țării, cu alimentare din bazinul vestic al Mării Mediterane, fapt care va aduce un surplus de umiditate și de precipitații.
Din punct de vedere al fronturilor, la E de țara noastră se va poziționa și va staționa un front cald iar la acest întreg scenariu se mai adaugă și o linie de convergență poziționată la început pe E, SE iar apoi pe NE.
Din punct de vedere al circulației, una pe direcție V – E, rămânem cu o masă de aer cald la nivelul țării noastre, cu abateri termice pozitive, chiar spre +4 grade peste normal prin estul extrem.
Temperaturi:
– Avem parte de o noapte caldă prin Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, regiuni unde se ating 16 – 18 și, izolat, chiar 20 de grade (noapte tropicală). În restul țării minimele ajung la 12 – 14 grade, cu 8 – 9 grade pe crestele montane.
Cele mai ridicate valori diurne le vom avea tot prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, cu 22 – 24, izolat chiar 25 de grade, în timp ce prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Moldovei și Oltenia maximele se opresc la 14 – 16, 17 grade. În zonele montane se ating 12 – 14 grade, cu 7 – 9 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Încă de la primele ore ale nopții norii joși pun stăpânire pe cea mai mare parte a țării, cu un grad de acoperire de 100% iar pe parcursul zilei, singura regiune pe unde vorbim de un cer ceva mai liber de nori este Dobrogea Spre seară norii joși ajung și aici, dar oferă și o oră, maxim două de cer senin prin Muntenia.
Ceață:
– Pe parcursul nopții avem condiții de ceață prin nordul Dobrogei dar și al Orientalilor iar pe parcursul dimineții și prin restul Orientalilor, Carpații de Curbură. Seara și finalul zilei aduc condiții de ceață în toate zonele montane.
Precipitații:
– Începem noaptea cu ploi în Banat, Crișana, prin Muntenia, nordul Dobrogei, pentru ca până la orele dimineții ploile să se extindă și prin Moldova, Oltenia, Muntenia, zonele montane. Vorbim de ploi care prin unele zone vor fi însoțite și de descărcări electrice și de intensificări ale vântului. Ploile continuă, până la prânz, prin Oltenia, Transilvania, zonele montane, prin sudul Dobrogei, prin Maramureș și prin nordul Moldovei. Odată cu orele serii ploile reapar și prin Muntenia, sudul Olteniei
Vorbim de cantități de precipitații importante, care vor ajunge, prin Oltenia, vestul Munteniei, nordul și centrul Moldovei, zonele montane și prin centrul Transilvaniei, chiar la 50 – 60 de l/mp. În restul zonelor se vor strânge 10 – 20 de l/mp.
Vânt:
– Pe parcursul nopții și al dimineții vorbim de rafale moderate de vânt prin zonele montane (50 – 60 km/h) pentru ca, după amiaza, prin sudul Olteniei, al Munteniei și Dobrogei să avem rafale de 30 – 40 km/h. Seara și până la finalul intervalului de prognoză avem vânt cu rafale de 50 – 60 km/h prin Munții Banatului.
Concluzii:
– Ne așteaptă o zi mohorâtă, cu multe ploi, dar cu temperaturi încă plăcute prin multe zone din țară. Nu vor lipsi din peisaj nici fenomenele convective.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/ Image by ASSY from Pixabay