estimari

#Vremeasăptămânală 05–11 octombrie 2020 – temperaturi record, ploi multe, apoi toamnă!

Urmează o săptămâna pe care o începem cu temperaturi la pragul caniculei, cu posibile recorduri de temperaturi maxime depășite, apoi continuăm cu ploi și o încheiem cu o vreme plăcută de toamnă.

Luni, 05 octombrie:

– Prima zi a săptămânii care urmează începe cu o vreme deosebit de caldă, cu abateri termice pozitive care vor trece și de +10, +12 grade, asta însemnând maxime chiar de 32 – 33 de grade prin sudul extrem al Munteniei, în timp ce în restul țării se vor atinge 26 – 28 de grade. În zonele montane vorbim tot de vreme foarte caldă, cu 18 – 20 de grade, respect 12 – 14 grade pe creste.

Despre ploi vorbim prin Banat, zonele montane, Maramureș (10 – 20 l/mp) și izolat prin Moldova, Transilvania (1- 3 l/mp).

Marți, 06 octombrie:

– În bună parte din țară avem parte de o răcorire, care duce temperaturile maxime la valori de 20 – 22, 23 de grade. Excepție fac Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde se mai pot atinge 26 – 28 de grade. În zonele montane maximele se opresc la 16 – 15 grade, cu 8 – 10 grade pe creste.

Ploile sunt prezente pe arii mai extinse, prin Transilvania, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, Oltenia, în cantități care pot ajunge la 10 – 20 de l/mp, iar prin zonele montane și prin nordul Transilvaniei chiar la 25 – 35, 40 de l/mp.

modez_20201011_1200_animation

Miercuri, 07 octombrie:

– Avem parte de maxime cuprinse între 22 – 24 de grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția estului Munteniei și Dobrogea, acolo unde se pot atinge și 26 de grade. În zonele montane vorbim de maxime de 16 – 18 grade, cu 9 – 10 grade pe creste.

Plouă în toată țara, dar cantități de peste 10 – 15 l/mp vom avea prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, zone unde, izolat, putem ajunge chiar și la 20 – 30 de l/mp.

Joi, 08 octombrie:

– Răcirea se accentuează, iar prin Transilvania, Maramureș, zonele montane nu mai trecem de 10 – 12, 13 grade ca maxime (pe creste 2- 4, 5 grade), în timp ce și în restul țării ne oprim la valori de 18 – 20 de grade, cu posibil 22 – 23 de grade prin sudul, sud-estul Munteniei și sudul Moldovei.

Vorbim de ploi în toată țara, cu peste 10 – 15 l/mp prin zonele montane, Transilvania, Maramureș, estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei.

Vineri, 09 octombrie:

– Maximele zilei nu trec de 14 – 16 grade decât prin Muntenia, sudul Moldovei și al Dobrogei (zone unde se pot atinge 20 de grade). În zonele montane ne oprim la 10 – 12 grade, cu 3 – 5 grade pe creste.

Ploi slabe mai sunt așteptate prin zonele montane, estul și sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea (3 –5, 7 l/mp).

Sâmbătă, 10 octombrie:

– Prima zi a weekendului vine cu temperaturi cuprinse între 18 – 20 de grade la nivelul întregii țări, iar în zonele montane 10 – 12 grade (5 – 7 grade pe creste).

Ploile dispar din peisaj.

Duminică, 11 octombrie:

– Încheiem săptămâna cu vreme î încălzire, maximele ajungând la valori de 18 – 20, 21 de grade, cu 13 – 15 grade în zonele montane (6 – 8 grade pe creste).

Nicio șansă la ploi.

modez_20201011_1800_animation

Estimările modelelor meteo în ceea ce privește cantitățile de ploi așteptate în această săptămână sunt cu vești bune. Va ploua în toată țara, se vor strânge inclusiv prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei peste 20 – 25 de l/mp.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *