Prognoză meteo 19 septembrie 2020–temperaturi de toamnă!
Context sinoptic:
– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine se anunță una extrem de liniștită, cu țara noastră, și bună parte din Europa, sub influența unui câmp de presiune ridicată, asociată unui vast câmp anticiclonic al cărui centru baric Manfred se va poziționa în centrul Europei.
Din punct de vedere al circulației, sudul și estul țării se vor afla în sector rece, cu abateri negative care pot ajunge și la –3, –4 grade față de normalul perioadei, în timp ce vestul, nordul și centrul țării vor fi prinse într-un sector cald, advecție potențată de poziționarea anticiclonului, care va duce abaterile termice pozitive la +2 spre +4 grade față de normalul perioadei, asta la 850 hPa.
Temperaturi:
– Noaptea care urmează aduce o scădere a valorilor minime de temperatură, astfel că prin zona Orientalilor, Carpații de Curbură, Apuseni dar și prin zonele depresionare ale Transilvaniei vorbim de primele minime spre 0 grade sau chiar ușor negative din această toamnă. În restul țării minimele se vor situa la valori de 8 – 10 grade, doar sud vestul Munteniei și Oltenia urmând să se bucure de 14 – 16 grade.
Temperaturile maxime caracterizează valori normale pentru data din calendar, cu 14 – 16 grade prin zonele montane (10 – 12 grade pe creste), respectiv 18 – 20 grade în Moldova, Dobrogea, Muntenia. Ceva mai cald va fi prin Oltenia, Banat, Crișana și Maramureș, unde maximele urcă și până la 22 – 24 de grade.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții vorbim de nebulozitate joasă accentuată prin Muntenia, Oltenia, prin zonele montane dar și prin sudul Transilvaniei, iar norii joși se vor retrage din aceste zone abia după orele prânzului. După amiaza și în prima parte a serii mai avem nori joși prin vestul Meridionalilor și Apuseni pentru ca finalul zilei să aducă un cer senin la nivelul întregii țări.
Ceață:
– Condiții de ceață avem, pe parcursul nopții prin zona Meridionalilor.
Precipitații:
– Câteva ploi slabe sunt posibile, în prima parte a nopții, tot prin zona Meridionalilor (vestul lor).
Vânt:
– Pe parcursul nopții vorbim de un vânt cu rafale moderate (40 – 50 km/h) prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei pentru ca în prima parte a dimineții să avem intensificări de vânt cu viteze de 30 – 40 km/h și prin Banat, Dobrogea. Odată cu orele după amiezii avem parte de un vânt liniștit în toată țara.
Concluzii:
– Mâine avem parte de o zi cu temperaturi normale pentru data din calendar iar în prima parte a zilei soarele va fi scump la vedere.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/ Image by Jörg Peter from Pixabay