prognoze

Prognoză meteo 10 septembrie 2020–foarte cald, fără ploi, fără vânt!

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine se anunță una care nu oferă elemente spectaculoase. Ne vom afla tot în zona de acțiune a unui câmp de presiune ridicată, asociat dorsalei Azoricului, cu centrul baric Jurij centrat acum în bazinul Mării Negre. Din punct de vedere al fronturilor, spre țara noastră avansează un front rece poziționat în fața ciclonului nordic Quinta, front care se va poziționa la granița de NV a țării noastre iar mai apoi se va deplasa la N de noi.

Din punct de vedere al circulației (una pe direcție NV – SE), rămânem într-un sector cald, foarte cald, cu abateri termice trecând de +4 spre +6 grade față de normalul perioadei (asta la 850 Hpa).

Temperaturi:

– Urmează o noapte în care temperaturile minime se opresc la valori de 10 – 12 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin sudul Olteniei, al Munteniei urmând să se poată atinge temperaturi mai ridicate, de 16 – 17 grade.

Maximele, în schimb, ne anunță o nouă zi mult mai caldă decât ar fi normalul perioadei, cu valori de 26 –28 de grade, iar prin sudul Olteniei, Munteniei, al Moldovei se pot atinge chiar 30 – 31 de grade. În zonele montane vorbim de maxime de 20 – 22 de grade.

Nebulozitate:

– După amiaza avem condiții de nebulozitate joasă prin zona Meridionalilor (grad de acoperire de maxim 50%) iar spre finalul zilei și prin nordul Orientalilor (grad de acoperire 100%).

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine în țara noastră.

Precipitații:

– Spre orele serii sunt posibile ploi slabe, pe arii foarte restrânse, prin Meridionali.

Vânt:

– Vorbim de un vânt slab pe tot parcursul zilei, cu rafale care nu vor trece de un 20 – 30 de km/h.

Concluzii:
– Vorbim de o zi lipsită de fenomene meteo, foarte caldă, în fapt, o nouă zi de vară.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/ Image by Larisa Koshkina from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *