Prognoză meteo 10 mai 2020–atingem 30 de grade!
Context sinoptic:
– Chiar dacă și pe parcursul zilei de mâine ne vom afla tot în zona de acțiune a unui câmp de presiune ridicat, asociat aceluiași anticiclon cu centrul baric Paul, poziționat acum în zona Turciei, semnele schimbării se apropie. O depresiune mediteraneeană cu centrul baric Aki înaintează spre țara noastră iar luni ne vom avea direct sub influența ei. Nu avem de-a face cu niciun front momentan.
Advecția de aer cald pe direcție V – E continuă și mâine, iar abaterile termice pozitive ajung la valori de +4 spre +6 grade față de normalul perioadei.
Temperaturi:
– Minimele nopții vor fi cuprinse între 6 – 8 grade la nivelul întregii țări, cu valori posibil mai mari prin Banat, Crișana (10 – 12 grade). În zonele montane avem parte de minime cuprinse între 2 – 4 grade, cu valori negative pe crestele Meridionalilor (-2, –3 grade).
Maximele ne duc lejer cu gândul la temperaturi de vară, de mijloc de iulie, cu valori între 26 – 28, 29 de grade prin Banat, Oltenia, Muntenia, în timp ce în restul țării ne oprim la 24, 25 de grade. Inclusiv în zonele montane ajungem la valori de 16 –80 grade, cu 10 – 12 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Avem parte de o zi fără pic de nori, cu un soare generos.
Ceață:
– Nu avem condiții de ceață la nivelul țării noastre.
Precipitații:
– Orele după amiezii pot aduce ploi prin zonele montane dar și prin zona Transilvaniei și Maramureș.
Vânt:
– Vorbim de un vânt liniștit la nivelul întregii țări pe parcursul zilei de mâine.
Concluzii:
– O zi perfectă, fără nimic care să strice din bucuria ei. Mult soare, temperaturi de vară.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.http://prognozemeteo.ro/
Image by Adina Voicu from Pixabay