prognoze

Prognoză meteo 12 aprilie 2020–Florii cu vreme frumoasă!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine țara noastră se va afla tot în zona de acțiune a unui câmp de presiune ridicată, asociat sistemului anticiclonic care nu ne-a părăsit toată săptămâna, cu centrul baric Max. Max se pregătește însă să fie împins spre estul extrem al Rusiei, astfel că apar șanse de precipitații.

Circulația pe direcție V – E aduce mâine în zona țării noastre un scurt transport de aer cald, care va duce abaterile termice la 850 hPa (1.5 km) la valori ușor pozitive (+1 spre +2 grade).

Temperaturi:

– La noapte vom avea minime negative prin nordul și centrul Moldovei, estul Munteniei, zonele montane și vestul Banatului, zone unde temperaturile coboară spre –0, –2 grade (în zonele montane chiar –4, –5 grade, cu –9 grade pe crestele Meridionalilor. În restul țării ne vom opri la minime de la 2 spre 4, 5 grade, ușor mai ridicate, spre 6, 7 grade prin Oltenia și vestul Maramureșului.

Maximele din ziua de Florii vor avea valori de la 14 spre 16 grade prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Crișana, mare parte din Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, respectiv Dobrogea, pentru ca temperaturile cele mai ridicate, 18 – 20 de grade, să le avem în sudul Banatului, sudul Olteniei, Munteniei și Moldovei. În zonele montane se vor atinge 10 – 12 grade, cu 4 – 6 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopți avem parte de nebulozitate prin Oltenia, Muntenia, cu o acoperire de 30 – 50%, pentru ca, odată cu orele amiezii și până la finalul zilei să avem parte de ceva nori și prin Transilvania, Banat, Maramureș și Dobrogea (grad de acoperire de 10 – 30%).

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Mâine precipitațiile ne vor ocoli, dar pare că lucrurile se schimbă săptămâna care vine.

Vânt:

– Pe parcursul zilei de mâine vom avea parte, mai ales după amiaza și seara, de un vânt cu rafale moderate (30 – 40 km/h), iar prin zonele montane și sudul Moldovei chiar 45 – 50 km/h.

Concluzii:

– Duminica Floriilor ne aduce o vreme plăcută, caldă, chiar dacă vom avea parte și de vânt moderat și de ceva înnorări scurte prin unele zone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *