Prognoză meteo 15 ianuarie 2020–Eminescu să ne scape de ceață!
Context sinoptic:
– Nicio schimbare în contextul sinoptic de la nivelul țării noastre, aflat în continuare în sfera de influență a unui câmp de presiune ridicată, asociat anticiclonului cu centrul baric Christian. Stabilitate și din punctul de vedere al absenței fronturilor atmosferice. În ceea ce privește circulația,pe direcție V- E, primim aer din ce în ce mai cald, astfel că abaterile termice vor ajunge chiar și la +12 spre +14 grade prin nordul Moldovei și al Orientalilor.
Temperaturi:
– Scenariul ultimelor nopți se păstrează și în cea care urmează, astfel că vom avea din nou minime negative la nivelul întregii țări (de la –2 spre –4, –5 grade, cu –6 spre –8, –9 grade în zonele montane și chiar –13, –14 grade în masivele Orientalilor.
Maximele vor avea o distribuție diferită de la regiune la regiune. Astfel, în sudul Olteniei, sudul și sud-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei maximele nu trec de 1 – 2 grade (posibil chiar să fie valori negative pe estul Munteniei și sudul Moldovei, spre –1 grad). În restul zonelor vom avea maxime de la 4 spre 6 – 8 grade, posibil chiar 10 – 11 grade în Banat.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții avem parte de nori joși prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, dar și prin Banat, Crișana, Maramureș, respectiv nordul Transilvaniei. Până la finalul zilei singurele schimbări notabile sunt faptul că cerul se eliberează de nori în Banat, Crișana, Maramureș și Moldova are parte de nebulozitate în aproape toată regiunea.
Ceață:
– Vorbim de ceață încă de la începutul intervalului de prognoză, prin Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, regiuni din care ceața se va risipi până spre orele prânzului. Nu la fel stau lucrurile în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, zone unde ceața va persista pe tot parcursul zilei, cu o posibilă pauză scurtă de o oră, două, după amiaza.
Precipitații:
– Nu mai vorbim de posibile ninsori, s-au făcut zile bune de când nu mai vedem nici măcar un picur de ploaie. La fel va fi și mâine.
Vânt:
– Vânt slab la nivelul întregii țări, pe tot parcursul zilei.
Strat de zăpadă:
– Trebuie să recunoaștem, scriem despre stratul de zăpadă nu neapărat pentru zonele montane, unde încă mai avem strat bun, ci pentru a vedea cât rezistă Bârnova. În ultimele 24 de ore a mai pierdut un cm, rămânând cu 4 cm.
Concluzii:
– Nicio schimbare a vremii, deși am ajuns la jumătatea săptămânii. Am început cu ceață, rămânem cu ea.