prognoze

Prognoză meteo 09 octombrie 2019–gata cu frigul!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine tot despre disputa dintre depresiunea Peter și anticiclonul Jennifer, iar țara noastră se va afla în mijlocul acestui război. Care, cel puțin pe parcursul zilei de mâine, va fi câștigat de Peter, ale cărui izobare se vor extinde, până la finalul zilei, la nivelul întregii țări.

Din punct de vedere al fronturilor, la granița vestică a țării noastre, avem, pe parcursul zilei, atât un front cald cât și unul rece. Cel rece ne va influența mai ales pe parcursul zilei de joi.

În ceea ce privește circulația, una V-E, ne vom regăsi mâine în sectorul cald, cu abateri termice între +2 spre +4, +5 grade.

Temperaturi:

– Minimele nopții pleacă de la valori negative pe crestele montane (-1 spre –3 grade), până la 1 – 3 grade în restul zonelor montane. În Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureș ne oprim la minime de 4 – 6, 7 grade, pentru ca cele mai ridicate temperaturi să fie în Banat, Crișana și Dobrogea, cu 8 – 10, 11 grade.

Încălzirea despre care vorbeam mai sus se va simți la nivelul maximelor, care vor ajunge, în zona Banatului, și la 22 – 23 de grade, în timp ce în restul țării ne oprim la 16 – 18, 20 de grade. În zonele montane ne oprim la 12 – 14 grade.

Nebulozitate:

– La începutul nopții avem parte de nori joși prin zona Meridionalilor, pentru ca la primele ore ale dimineții să avem parte de nori joși prin Crișana, Maramureș și Apuseni, dar și prin Transilvania, nordul Moldovei (cu un grad de acoperire de 30 – 50%). Pentru după amiază și restul intervalului de prognoză vorbim de un cer senin la nivelul întregii țări.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Precipitațiile iau o pauză mâine, astfel că mâine nu vom avea parte de ele la nivelul țării noastre.

Vânt:

– Pe timpul nopții avem parte de un vânt moderat prin zonele montane și sudul Moldovei, unde se pot atinge și 30 – 40 km/h. La orele prânzului rafalele moderate se mută și prin Dobrogea pentru ca seara și la finalul intervalului de prognoză să vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări.

Strat de zăpadă:

– Nicio schimbare în ceea ce privește grosimea stratului de zăpadă, rămânem cu 15 cm la Bâlea Lac, 13 cm la Călimani, respectiv 21 de cm la Ceahlău Toaca.

Concluzii:

– Mai avem de tremurat un pic la noapte, iar mâine ne vom bucura de o zi frumoasă de toamnă, cu temperaturi spre 22 de grade, fără nori, fără ceață, fără precipitații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *