-
Secetă extremă în sudul României!
Din păcate, poate prea puțin adusă în discuție la acest moment, într-o perioadă extrem de tulbure, seceta pedologică moderată, severă și extremă face ravagii pe toată suprafața agricolă de importanță majoră din sudul țării (Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea). Iar veștile, pentru agricultori, nu sunt deloc din cele mai bune. Ploile se lasă așteptate. Context sinoptic: Luna septembrie și, iată, și începutul acestei a doua luni de toamnă, octombrie, au stat sub semnul unei ”acalmii” sinoptice, o situație de blocaj anticiclonic care au ținut departe de țara noastră precipitațiile, astfel că, la finalul lui septembrie, abia am reușit să strângem, la nivelul întregii țări, puțin peste 28 de l/mp…