Vremea în weekendul 14–15 mai 2022 – mix de soare și furtuni!
Un weekend care, chiar dacă va mai aduce și reprize de ploi și furtuni de vară, ne va bucura cu temperaturi extrem de plăcute și mult soare. O vreme numai bună să ne țină afară din case.
Context sinoptic:
– Weekendul care urmează găsește țara noastră, din punct de vedere sinoptic, într-o dinamică permanentă. Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă țara noastră va fi traversată de un front rece, care, în contrast cu aerul cald și foarte cald care s-a instalat în zilele precedente va determina apariția furtunilor. La aceasta se vor adăuga și o serie de linii de convergență, pe care le vom regăsi, pe parcursul zilei de sâmbătă prin NV și NE, iar duminică în SE țării, acestea putând aduce la rândul lor ploi ce pot avea inclusiv caracter torențial.
Pe parcursul zilei de duminică spre țara noastră avansează dorsala Anticiclonului Azoric, ceea ce va duce la o stabilizare a vremii. Din punct de vedere al maselor de aer, spre țara noastră vom avea parte de avansul unor mase de aer polar maritim continental, care va mai tempera, are va mai domoli un pic abaterile termice de la 850 hPa, astfel că vom vorbi, în weekend, de temperaturi cu +4, +5 grade peste normalul perioadei.
Temperaturi minime:
– Minimele dimineții de sâmbătă vor fi plăcute la nivelul întregii țări, cu valori cuprinse între 12 – 14 grade, iar prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea chiar spre 17 – 18 grade. Minime ușor mai scăzute avem prin zonele montane (8 – 10 grade cu 4 , 6 grade pe creste), Transilvania, Maramureș (10 – 12 grade).
Lucrurile se schimbă însă în ceea ce privește dimineața zilei de duminică, care vine cu minime care nu mai trec de 6 – 8 grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, zonele montane (pe creste sunt posibile chiar valori spre 1, 0 și chiar –1 grad). De temperaturi matinale plăcute se vor bucura în continuare cei din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cu ale lor 12 – 14, izolat 16 grade.
Temperaturi maxime:
– Maximele zilei de sâmbătă pleacă de la valori de 14 – 16 grade prin zonele montane (8 – 9 grade pe creste), 22 – 24 de grade prin nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana, nordul Banatului, respectiv 26 – 27 de grade prin Banat, sudul Moldovei. Mult mai cald va fi în continuare în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, acolo unde maximele urcă spre 29 – 30, izolat chiar 31, 32 de grade (în sudul extrem al Olteniei).
Pentru duminică, singurele modificări în ceea ce privește regimul termic diurn sunt date de faptul că și în sudul țării nu mai trecem de 24 – 26 de grade, ceea ce înseamnă temperaturi normale pentru data din calendar.
Precipitații:
– Pe timpul nopții și al dimineții zilei de sâmbătă avem condiții de ploi prin nordul Orientalilor dar și prin Meridionali și sudul extrem al Munteniei, pentru ca, în a doua parte a dimineții să vorbim de ploi (și fenomene convective) prin estul Munteniei și sudul Dobrogei, inclusiv pe litoral.
Pe parcursul după amiezii ploile, însoțite de descărcări electrice, grindină de diverse dimensiuni, vânt cu aspect de vijelie sunt prezente prin zonele montane și Muntenia, inclusiv în zona Capitalei. Seara și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică ploile vor continua prin Muntenia iar dimineața și prin Oltenia. Pentru restul zilei de duminică avem condiții de precipitații prin zonele montane.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/
Image by Somchai Sumnow from Pixabay