estimari

Vremea în aprilie 2022– soare și cald de Paște?

Luna aprilie este luna celei mai importante sărbători creștine, Paștele, care, atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși, ar putea veni cu o vreme frumoasă, caldă, fără prea multe precipitații.
Lipsa precipitațiilor, însă, accentuează problemele pentru agricultori, mai ales pentru cei din Muntenia, Oltenia, Moldova și Dobrogea, regiuni unde vorbim deja de o secetă pedologică moderată și chiar severă.

Context sinoptic:

Aprilie este caracterizată, din punct de vedere climatic ca fiind o lună de primăvară autentică, extrem de echilibrată, din care dispar și fenomenele de iarnă, dar nici extreme care să ne ducă spre zile de vară nu apar așa des. Sau nu apăreau. Cel mai important element caracteristic acestei luni este cel al circulației atlantice, din direcție V, SV.

Când ne uităm și la această primăvară, nu avem cum să scoatem din discuție nici aici condițiile din stratosferă, care joacă în continuare un rol important, la fel cum s-a întâmplat și pe parcursul iernii. Sau pseudo iernii din sudul țării. Astfel, un vortex perturbat total, cu avans de aer rece spre multe regiuni, cu un ciclu solar încă slab spre moderat, pentru țara noastră se creionează mai degrabă un scenariu cu zile de primăvară, ceva ploi, dar, per ansamblu, cu o continuare a accentuării secetei.

Din punct de vedere al poziționării centrilor barici, luna aprilie se anunță, pentru țara noastră, o lună aflată sub dominația câmpurilor de presiune scăzut, fie că ele vin dinspre N (ca în săptămâna 04 – 11 aprilie), când suntem sub influența unui ciclon islandez,  fie a unor nuclee depresionare poziționate în S, SE.

Circulația atlantică despre care vorbeam mai sus își face simțită prezența pe parcursul acestei luni, aducând constant mase de aer cald, dar printre acestea nu de puține ori vom avea parte și de advecții reci, venite pe o circulație NV – SE.

Temperaturi:

– Deși am avut parte și de câteva zile mai reci la începutul acestei luni, cei de la ECMWF estimează că vom avea o lună aprilie caldă, cu abateri pozitive la nivelul întregii țări. De la 0.5 grade în nordul Orientalilor, 0.5 – 1 grad prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova abaterile termice estimate vor ajunge la 1.5 – 2 grade, iar prin sud-estul Munteniei, sudul Moldovei și vestul Dobrogei chiar spre 3 grade.

Săptămâna 04 – 11 aprilie aduce temperaturi ușor sub medie prin Banat, Crișana, normale prin Transilvania, Maramureș, zonele montane, Oltenia, și peste norme prin Muntenia, Dobrogea și Moldova. Pentru restul săptămânilor din aprilie vorbim de temperaturi peste normal în toată țara,

Precipitații:

Din păcate, veștile deloc bune, mai ales pentru agricultură, vin dinspre regimul de precipitații. Doar prin Banat, sudul Crișanei, Maramureș, nordul Transilvaniei este posibil să vorbim de un regim pluviometric excedentar, în timp ce restul țării rămâne deficitară, accentuându-se astfel fenomenul de secetă care deja afectează bună parte din teritoriul agricol.

Săptămânile 04 – 11 și 11 – 18 aprilie aduc ploi puține la nivelul țării noastre. Ceva vești bune ar putea veni de la ultimele două săptămâni din lună, care sunt caracterizate de cei de la ECMWF ca fiind cu precipitații în limitele normale.

Ca și cantități totale posibile pentru luna aprilie avem: estul Munteniei, mare parte din Dobrogea și sudul Moldovei: 20 – 25 l/mp. Oltenia, restul Munteniei și Moldovei până în 30 de l/mp pentru ca în zonele deluroase, sudul Transilvaniei, vestul Banatului se pot acumula și 40 – 50 de l. Cel mai bine vor sta mare parte din Crișana, Meridionalii, Apusenii, nordul Transilvaniei și Maramureș, regiuni unde se pot acumula 50 – 60, izolat chiar spre 80 de l/mp (prin nordul extrem al Orientalilor):

Image by Christian Wöhrl from Pixabay

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published.