
Prognoză meteo 09 decembrie 2021–ploi prin vest, ceață prin est!
Context sinoptic:
– Și pe parcursul zilei de mâine în zona țării noastre persistă un câmp de presiune scăzută, asociat unui nucleu depresionar mediteraneean, cu centrul baric Ilja poziționat în bazinul Mării Mediterane, zona Italiei nucleu depresionar care are conexiune bine conturată până la nivelul troposferei superioare printr-un nucleu rece în altitudine. Odată cu avansul acestui ciclon spre țara noastră, avansează și un front rece, care însă se va apropia doar tangențial de sudul țării.
Din punct de vedere al circulației,, ziua de mâine aduce o advecție caldă, care va duce abaterile termice de la 850 hPa și la +6, +8 grade peste normalul perioadei.
Temperaturi:
– Ne așteaptă o noapte rece la nivelul întregii țări, cu minime negative sau în jurul a 0 grade, coborând chiar spre –2, –3 grade, iar prin zonele montane și deluroase se pot atinge chiar –5. –6 grade. Valori ușor pozitive, 2 – 3 grade, am putea avea prin nordul și nord-estul Munteniei, prin Dobrogea și sudul Banatului.
În ceea ce privește regimul termic diurn, avem parte de maxime negative prin zonele montane, dar și prin nordul și centrul Moldovei (-0 spre –2 grade), în timp ce prin restul Moldovei dar și nordul și centrul Munteniei ne oprim la maxime de 2 – 4 grade. În restul țării maximele zilei vor ajunge la 6 – 8 grade, iar prin Banat, sudul Crișanei și Dobrogea chiar spre 10 grade.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții avem parte de nori joși prin Transilvania, Maramureș, Moldova, zonele montane, estul Munteniei și Dobrogea. Dimineața și până la orele prânzului norii joși rămân prezenți prin Muntenia, Moldova pentru ca, odată cu amiaza ș până la finalul zilei din nou nebulozitatea joasă să pună stăpânire pe mare parte din țară, excepția urmând să fie reprezentată de Transilvania și zonele montane.
Ceață:
_ Pe timpul nopții avem condiții de ceață și chiar depunere de chiciură prin zona Carpaților și Subcarpaților de Curbură dar și prin nordul Dobrogei. Pe parcursul dimineții ceața ajunge și prin sudul Transilvaniei și sudul Moldovei.
Seara și până la finalul zilei ceața devine de interes pentru Moldova și estul Munteniei.
Precipitații:
– Odată cu orele amiezii ploile își fac apariția prin Banat, iar apoi se extind prin Crișana, Oltenia, Maramureș. În zonele montane avem parte de lapoviță și ninsori. Cantitățile de precipitații așteptate să cadă nu vor trece de un 5 – 7 l/mp.
Vânt:
– Odată cu orele dimineții și pe tot parcursul zilei în zona Meridionalilor și Apusenilor avem parte de un vânt din ce în ce mai puternic, care poate ajunge, la rafală, și la 80 – 90, izolat chiar 100 de km/h.
Strat de zăpadă:
– Ninsorile din ultimele 24 de ore au adus un strat de zăpadă nou și prin nordul Moldovei (7 – 8 cm), prin zonele deluroase ale Moldovei (10- 12 cm).
Concluzii:
– Deși avem parte de o noapte rece, ziua de mâine vine cu temperaturi ceva mai ridicate prin bună parte din țară, cu excepția Moldovei. Precipitațiile sunt prezente mai ales prin Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, iar ceața va fi fenomenul de interes prin zonele montane și Moldova.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/
Image by Roland Mey from Pixabay

