Prognoză meteo 03 decembrie 2021–se strică vremea!
Context sinoptic:
– Și pe parcursul zilei de mâine țara noastră se află tot sub influența aceluiași câmp de presiune scăzută, asociat ciclonului cu centrul baric Daniel, care acum se află în deplasare spre NE extrem al Rusiei.
Pe parcursul zilei suntem traversați și de o serie de fronturi atmosferice, unul cald (pe NV), unul rece (pe centru și est) și unul cald, la finalul zilei, pe SE. Și din punct de vedere al circulației lucrurile se schimbă, iar masa de aer cald, care a fost prezentă în ultimele 2 zile, este dislocată de o masă de aer polar marin, pe o circulație NV – SE, care va duce abaterile termice negative și la valori cu –4, –6 grade sub normalul perioadei.
Temperaturi:
– Urmează o noapte în care cele mai scăzute valori de temperatură le vom avea prin Muntenia (-0 spre –2 grade), prin zona de Curbură, zonele montane, izolat și prin Oltenia sau sudul Moldovei (-0 spre –2, –3 grade) în timp ce în restul țării se vor atinge 4 – 6, 7 grade. Valorile cele mai ridicate ale nopții le vom avea prin sudul Banatului, 10 – 11 grade.
Maximele zilei, într-o evidentă scădere, în cea mai mare parte a țării, rămân la valori negative prin zonele montane (-0 spre –2 grade), dar și prin depresiunile Transilvaniei, nordul regiunii și Maramureș, în timp ce prin Oltenia, vestul Munteniei, nordul Moldovei, Banat și Crișana ne oprim la 2- 4, 5 grade. Cele mai mari valori ale zilei le vom avea prin estul și nordul Munteniei, sudul Moldovei, Dobrogea, unde mercurul din termometre poate ajunge și la 12 – 14 grade.
Nebulozitate:
– Încă de pe parcursul nopții norii joși încep să pună stăpânire pe Meridionali, Apuseni, apoi pe Banat, Crișana, Maramureș, iar odată cu înaintarea în zi nebulozitatea joasă se accentuează și prin Transilvania, nordul Moldovei, Oltenia. Odată cu a doua parte a zilei cerul se eliberează de nori prin Banat, Crișana, Maramureș, bună parte din Transilvania, dar aceștia cuceresc Muntenia, Moldova, Dobrogea, cu zonele montane aferente.
Ceață:
– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.
Precipitații:
– Odată cu apropierea dimineții, prin vestul țării, pătrunde un front de precipitații care aduce ploi prin Banat, Crișana, Maramureș, în timp ce prin Meridionali și Apuseni avem parte de lapoviță și ninsori. Pe parcursul dimineții și la orele prânzului ploile ajung și prin Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei, iar ninsorile cuprind toate zonele montane. Seara și finalul zilei aduc ploi prin Muntenia, sudul și centrul Moldovei, nordul Dobrogei și ninsori prin zonele montane.
Se vor acumula, doar prin banat, Crișana, zonele montane, un 3 – 5, izolat 7 l/mp, în timp ce prin nordul Orientalilor, Apuseni și Maramureș am putea avea parte și de 20 – 30 de l/mp.
Vânt:
– Pe parcursul nopții avem parte de rafale de vânt spre 70 – 80 de km/h prin zonele montane, în timp ce prin Banat, Crișana se pot atinge 40 – 50 km/h. Pe parcursul zilei și în restul țării sunt posibile rafale de 30 – 40 km/h, iar seara aduce un vânt liniștit la nivelul întregii țări.
Strat de zăpadă:
– În continuare vorbim de strat de zăpadă doar în zonele montane, care mai câștigă câțiva cm cu ajutorul ninsorilor așteptate mâine.
Concluzii:
– Ziua de mâine aduce o vreme în schimbare față de zilele precedente. Precipitații mai multe, pe arii extinse, de toate felurile, cer cu din ce în ce mai mulți nori, temperaturi într-o scădere puternică (cu excepția sud-estului Munteniei și Dobrogei).
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/