prognoze

Prognoză meteo 10 octombrie 2021 – Unii cu soarele, alții cu ploi, ninsori și viscol!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine în zona țării noastre acționează tot un câmp de presiune ridicată, asociat tot aceluiași anticiclon care a persistat de-a lungul întregii săptămâni, cu centrul baric Lioba poziționat deasupra Rusiei. Cu toate acestea, încet dar sigur, spre țara noastră avansează și un nucleu depresionar (Christian) dinspre Marea Neagră, care își va face simțită prezența la începutul săptămânii viitoare.

Masa de aer polar continental rămâne prezentă și mâine în țara noastră, ea extinzându-se, practic, în cea mai mare parte a Europei centrale, vestice, sudice și estice.

Temperaturi:

– Ne așteaptă o nouă noapte rece, cu minime negative sau spre 0 grade prin bună parte din Moldova (centru și nord), zonele montane, Transilvania, Maramureș, în timp ce în restul țării cu greu mai urcăm spre valori de 6 – 7 grade.

Maximele zilei pleacă de la valori de 8 – 10 grade prin zonele montane (2 – 3 grade pe creste) și ajung la valori de 14 – 15 grade în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face nordul Banatului și Crișana, unde am putea atinge chiar 18 – 19 grade.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții nebulozitatea joasă este accentuată prin vestul Munteniei, Oltenia, Banat cu zonele montane aferente iar spre prânz și după amiaza și prin sudul Dobrogei. După o scurtă pauză de câteva ore la amiază, norii joși revin, seara, tot prin sud-vestul Munteniei, Oltenia și Banat.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Pe timpul nopții avem parte de ploi prin Banat, Oltenia, în timp ce prin vestul Meridionalilor predomină lapovița și ninsorile (moderate chiar). Pe parcursul zilei mai avem parte de reprize de ploi mai ales prin sudul Olteniei și izolat prin Banat, pentru ca, odată cu orele serii, un nou val de ploi să pătrundă tot prin Oltenia și să se extindă și spre vestul Munteniei.

Vânt:

– ȘI pe parcursul zilei de mâine avem parte de un vânt activ la nivelul întregii țări, cu rafale de 30 – 40, izolat spre 50 de km/h, iar prin vestul Meridionalilor și Munții Banatului vorbim chiar de rafale de 60 – 70 km/h.

Concluzii:
– Cu excepția Olteniei, Banatului și vestului Meridionalilor, unde avem parte de ploi, lapoviță, ninsori și chiar viscol, restul țării are parte de o zi de duminică cu temperaturi în ușoară creștere, cer mai mult senin dar și de vânt în continuare activ, cu rafale de 30 – 40 km/h.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
www.patreon.com/prognozemeteo
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/

Image by Roman Solar from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *