prognoze

Prognoză meteo 18 – 21 iunie 2021 – potop de Rusalii!

Context sinoptic:

– Prezența unui nucleu rece în troposfera înaltă (de tip cut-off low) își găsește corespondent și într-un nucleu depresionar format în bazinul Mării Negre care va avea și o deplasare retrogradă. Prezența și a unui front de ocluziune (pe parcursul zilei de vineri) dar și a unor linii de convergență (pe estul, sud-estul și sudul țării) vor aduce la nivelul țării noastre zile cu precipitații abundente, precipitații care vin după o săptămână deja bogată în ploi, care au acumulat și cantități de peste 100 de l/mp. Dacă bună parte din țară se va afla sub influența unei mase de aer cald, dinspre Atlantic, cu abateri termice pozitive spre +3, +4 grade, Muntenia, Moldova și Dobrogea au parte de advecție de aer rece dinspre Marea Neagră, astfel că temperaturile, în aceste zone, vor fi și cu 6 – 8 grade sub normalul perioadei.

Temperaturi:

– Maximele zilei de vineri urcă până la 28 – 30 de grade prin Banat, Crișana, mare parte din Oltenia, în timp ce prin Maramureș, mare parte din Transilvania, nordul Moldovei ne oprim la 27 – 28 de grade. În centrul și sudul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul Olteniei, Muntenia și Dobrogea avem parte de temperaturi modeste, doar 22 – 23 de grade, cu 14 – 15 grade prin zonele montane.

Și pe parcursul zilei de sâmbătă avem parte de aceeași distribuție a valorilor termice, iar prin Dobrogea vorbim chiar de maxime ușor mai scăzute decât vineri, 18 – 20 de grade.

Maximele zilei de duminică vor atinge 23 – 25 de grade în cea mai mare parte a țării, excepția urmând să fie dată de Banat și Crișana, care rămân la valori de 28 – 29 de grade. În zonele montane vom avea 18 – 19 grade, cu 13 – 14 grade pe creste.

A doua zi de Rusalii aduce maxime chiar de 32 – 33 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, respectiv 26 – 28 de grade în restul țării, cu valori de 18 – 20 de grade în zonele montane (16 – 17 grade pe creste).

În ceea ce privește temperaturile minime din fiecare zi a aceste minivacanțe de Rusalii, acestea nu vor varia de la o zi la alta, astfel că vor fi cuprinse între 16 – 18 grade în mare parte din țară, cu 13 – 14 grade prin Transilvania, zonele deluroase, montane iar pe crestele montane minimele se vor opri la 6 – 8 grade.

Nebulozitate:

– Pe parcursul zilei de vineri cerul va fi acoperit de nori prin Moldova, Dobrogea, Muntenia, zonele montane, situație care se va păstra până spre orele serii zilei de sâmbătă. Și în celelalte regiuni vom avea parte de nebulozitate joasă, dar cu un grad de acoperire de pănâ la 30 – 50%. Și ziua de duminică aduce nebulozitate joasă în cea mai mare parte a țării iar pe parcursul zilei de luni norii joși sunt prezenți mai ales prin Orientali, Dobrogea, Moldova.

Ceață:

– Condiții de ceață avem prin zonele montane, duminică și prin nordul Moldovei iar luni și prin Dobrogea și Muntenia.

Precipitații:

– Toate aceste zile de minivacanță de Rusalii vor sta sub semnul ploilor, furtunilor, descărcărilor electrice, căderilor de grindină, vântului cu aspect de vijelie. Și asta la nivelul întregii țări, dar cele mai afectate regiuni vor fi Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și zonele montane.

În ceea ce privește cantitățile de precipitații așteptate să cadă, prin Moldova, Dobrogea, Muntenia, estul Olteniei se pot acumula și 60 – 70 de l/mp, iar prin Carpații Orientali și de Curbură putem strânge și peste 100 – 120 de l/mp.

Vânt:

– Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică vântul va prezenta și intensificări care, la rafală, pot ajunge și la 50 – 60 km/h (prin Moldova, Dobrogea, estul Munteniei) iar prin zonele montane vom avea chiar rafale de 80 – 90 de km/h. Ziua de luni aduce un vânt liniștit la nivelul întregii țări.

Concluzii:
Pentru cei care abia așteptau să se bucure de aceste zile de minivacanță de Rusalii, veștile nu sunt deloc bune. Doar dacă alegem să mergem cu toții prin Banat, Crișana, Maramureș. În restul țării vom avea parte de ploi multe, temperaturi scăzute, vânt intens. Aceeași situație și pe litoralul Mării Negre, unde avem de-a face cu ploi abundente, frig și vânt, dar și la munte, unde pe lângă ploi, furtuni, vântul poate atinge, la rafală și 90 km/h.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Image by rachmadrinaldie from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *