estimari

#Vremeasăptămânală 14–20 iunie 2021 – ploi abundente în sud și est, aproape caniculă prin vest!

Avem parte de o săptămână cu ploi multe, abundente chiar prin sudul și estul țării, însoțite de tot alaiul de fenomene specifice verii (descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie, grindină de orice dimensiuni). În ceea ce privește temperaturile, avansul dinspre Atlantic al unei mase de aer cald va face ca maximele să ajungă, în a doua parte a săptămânii, chiar la valori de peste 30 de grade, mai ales prin Banat.

Luni, 14 iunie:

– Ne așteaptă o noapte cu minime cuprinse între 12 – 14 grade la nivelul întregii țări, în timp ce prin zonele montane nu trecem de 6 – 8 grade, valori care sunt posibile inclusiv prin zonele deluroase.

Maximele zilei vor fi modeste prin nordul Moldovei, sudul Transilvaniei, zonele montane, unde vorbim de temperaturi de doar 14 – 16 grade (iar pe crestele montane 7 –9 grade). Restul țării are parte de valori maxime de la 20 spre 22 de grade.

Ploile (furtunile) sunt prezente în cea mai mare parte a țării, dar cantități mai importante vom avea prin zonele montane, nordul Moldovei, sudul Transilvaniei, unde se pot acumula 10 – 15, izolat chiar 20 de l/mp.

Marți, 15 iunie:

– Pe timpul nopții cele mai ridicate valori de temperatură le vom avea prin Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, nordul Crișanei, zone de atinge 13 – 15 grade, pentru ca în restul țării să avem minime de la 10 spre 12 grade. Pe crestele montane ale Meridionalilor se ating 4 – 6 grade.

Valorile diurne urcă până la un 23 – 25 de grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Transilvaniei, Maramureșului (20 – 22 de grade), respectiv sudul Dobrogei și zonele montane (17 – 19 grade). Pe crestele montane mercurul din termometre ajunge la 10 – 12 grade.

Ploile se concentrează mai ales pe Moldova, estul Munteniei, Dobrogea (10 – 20 l/mp) iar prin Transilvania, Maramureș, Crișana și zonele montane se pot acumula maxim 3 – 5 l/mp.

Miercuri, 16 iunie:

– Noaptea continuă să vină cu temperaturi în creștere, astfel că vom ajunge la valori de 15 – 17 grade în mare parte din țară. Prin estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea am putea avea valori de 18 – 19 grade, în timp ce prin Transilvania, Maramureș ne oprim la 12 – 14 grade. În zonele montane se ating 11 – 12 grade, cu 4 – 6 grade pe creste.

Maximele zilei se apropie de 28 – 29 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, vestul Munteniei, în timp ce prin Moldova, Transilvania, restul Munteniei, Maramureș se vor atinge valori de 23 – 25 de grade. Dobrogea și zonele deluroase nu vor avea mai mult de 20 – 22 de grade, iar la munte ne oprim la valori de 15 – 17 grade.

Distribuția precipitațiilor nu se schimbă foarte mult fașă de ziua precedentă, tot Moldova, zona de Curbură, estul Munteniei și Dobrogea vor avea parte de cele mai intense ploi, care pot duce la acumularea și a 15 – 20, 25 l/mp. Ploi vor fi și în restul țării, mai slabe cantitativ.

Joi, 17 iunie:

– Minime de 17 – 19 grade prin Moldova, mare parte din Muntenia, sudul Olteniei, Dobrogea, respectiv 13 – 15 grade în restul țării (cu 11 – 12 grade la munte, 5  – 7 grade pe creste).

Peste zi, maximele ajung și la 29 – 30 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, vestul Munteniei, iar în restul țării se vor atinge 22 – 24, 25 de grade. La munte vor fi valori de 15 – 17 grade.

Ploile vor fi prezente prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, zonele montane, Transilvania, dar vorbim doar izolat de cantități mai mari de 7 – 10 l/mp.

Vineri, 18 iunie:

– O nouă noapte foarte caldă, care ar putea aduce chiar valori de temperatură peste 20 de grade (noapte tropicală) prin sudul Moldovei, în timp ce în restul țării vom avea minime de 16 – 18 grade. Și pe la munte va fi plăcut, cu minime de 12 – 13 grade (8 – 10 grade pe creste).

Peste zi, România va fi împărțită în două: vestul țării (Banat, Crișana, Maramureș) dar și sudul Olteniei și vestul Munteniei cu maxime de 28 – 30 de grade, în timp ce prin Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, mare parte din Transilvania nu avem decât 20 – 22 de grade. La munte maximele nu trec de 17 – 18 grade.

Ploi, importante cantitativ (15 – 20, 25 de l/mp) vom avea în Moldova, Muntenia, Dobrogea, vestul Transilvaniei, Orientali (aici sunt posibile și cantități de peste 35 – 40 l/mp).

Sâmbătă, 19 iunie:

– În timp ce prin vestul Banatului am putea atinge chiar 32 – 33 de grade, iar pin Crișana și Oltenia 28 – 30 de grade, prin Moldova, Dobrogea, Muntenia, sudul Transilvaniei vorbim de maxime modeste, de doar 19 – 21, 22 de grade. Prin vestul Munteniei, mare parte din Transilvania și Maramureș se pot atinge 24 – 25 de grade, iar în zonele montane 15 – 17 grade.

Ploile sunt prezente în mare parte din țară, dar prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, Orientali și Meridionali se pot acumula și 25 – 30 de l/mp.

Duminică, 20 iunie:

– Încheiem săptămâna cu maxime de 29 – 30 de grade prin Banat, Crișana, respectiv 25 – 27 de grade în restul țării (18 – 20 de grade la munte). Condiții de ploi slabe prin cea mai mare parte a țării.

Ne așteaptă o săptămână extrem de bogată în precipitații, mai ales în Muntenia, Dobrogea, Moldova, Orientali, Meridionali, sud-vestul Transilvaniei, zone unde se pot acumula și 60 – 70 de l/mp. Prin Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș modelele meteo estimează un maxim 10 – 15 l/mp.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Image by Andi Graf from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published.