Prognoză meteo 15 mai 2021–Muntenia și Bucureștiul măturate de furtună!
Context sinoptic:
– Și pe parcursul zilei de mâine în zona țării noastre se poziționează un centru de presiune scăzută, asociat unui nucleu depresionar care va continua să aducă instabilitate atmosferică. Acesta are asociat și un nucleu rece în altitudine (cut-off low). Din punct de vedere al circulației, avem de-a face cu o advecție caldă dinspre E, acolo unde aerul cald este cantonat, în zona Rusiei, de un vast câmp anticiclonic.
Temperaturi:
– Ne așteaptă o noapte cu temperaturi modeste pentru data din calendar, care nu vor depăși 8 – 10 grade decât izolat, prin centrul Moldovei, nordul Dobrogei (zone unde se ating 12 – 13 grade). Prin zonele montane temperaturile abia reușesc să se ducă spre 4 – 5 grade, iar pe crestele Meridionalilor vorbim chiar de minime negative, spre –2, –3 grade.
Maximele zilei urcă spre 22 – 24, 25 de grade în cea mai mare parte a țării, Muntenia, sudul Moldovei și nordul Dobrogei urmând să fie privilegiate cu temperaturile cele mai ridicate, de 26 – 27 de grade.
La munte ne mulțumim doar cu 16 – 18 grade, iar pe creste 8 – 10 grade.
Nebulozitate:
– Pe tot parcursul nopții și în prima parte a dimineții nebulozitatea joasă este prezentă prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei, zonele montane, dar și prin Transilvania. Odată cu orele prânzului, pe tot parcursul amiezii și seara vorbim de un cer variabil la nivelul întregii țări, finalul de zi aducând nori joși mai persistenți peste Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei și zonele montane (acoperire de 100%).
Ceață:
– Noaptea aduce condiții de ceață prin Maramureș, nordul Transilvaniei, izolat și prin vestul extrem al Crișanei.
Precipitații:
– Ploile se concentrează, pe parcursul nopții, prin Maramureș, nordul Transilvaniei, al Orientalilor, și vor fi chiar moderate cantitativ. Odată cu orele prânzului ploile apar în zonele montane, vin însoțite și de fenomene convective (descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie, posibilă grindină) pentru ca, odată cu a doua parte a după amiezii și seara să le regăsim, la fel de zgomotoase, prin Muntenia, inclusiv în zona Bucureștiului, prin Moldova, Crișana, Transilvania.
Prin Maramureș, nordul Transilvaniei și Muntenia sunt posibile cantități și de 15 – 20 l/mp.
Vânt:
– Pe timpul nopții vântul va prezenta intensificări, cu rafale de 50 – 60 km/h prin zona Orientalilor pentru ca pe parcursul zilei să avem un vânt cu rafale moderate (30 – 40 km/h), în bună parte din țară. De interes este un front de rafală care va traversa Muntenia, inclusiv zona Bucureștiului, pe parcursul după amiezii de mâine, și va aduce rafale de 60 – 70 km/h.
Concluzii:
– Ne așteaptă o zi care, cel puțin până la orele după amiezii, aduce vreme plăcută în mare parte din țară. Amiaza și seara vin cu ploi, furtuni, vânt cu rafale de 60 – 70 km/h chiar și în București.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
Image by David Mark from Pixabay