
Prognoză meteo 01 aprilie 2021–nu e păcăleală, vin furtunile prin nord!
Context sinoptic:
– Prima zi din aprilie ne găsește în zona de influență a unui câmp de presiune ridicată, asociat unui anticiclon mobil, ceea ce ne rezervă, pentru bună parte din ziua de mâine, o vreme stabilă.
Spre finalul zilei de țara noastră (NV) se apropie un front rece, iar în spatele lui un front de ocluziune, care ne vor traversa pe parcursul zilei de vineri.
Și din punct de vedere al circulației maselor de aer veștile sunt bune, cu o advecție de aer cald, pe direcție NV – SE, care duce abaterile termice de la 850 hPa (1.5 km altitudine) la +4, +6 grade peste normalul perioadei.
Temperaturi:
– Ne așteaptă o noapte cu minime plăcute în cea mai mare parte a țării, cu valori de la 6 spre 8 grade, iar prin nordul Moldovei se pot atinge chiar 9 – 10 grade. Diferită va fi situația în zonele montane, estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, regiuni unde avem parte de minime de la 0 spre –2 grade.
Maximele zilei vor caracteriza o vreme superbă de primăvară, cu temperaturi care ajung la 16 – 18 grade în cea mai mare parte a țării, iar prin Banat și Crișana vorbim chiar de 20 – 21 de grade. Și prin zonele montane avem temperaturi plăcute, spre 12 – 14 grade, cu 6 – 7 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții vorbim de mulți nori joși prin Moldova, Muntenia, Transilvania, zonele montane, Oltenia, dar și prin Banat și Crișana (grad de acoperire de la 50 spre 75, 100%). Pe parcursul zilei și până la finalul intervalului de prognoză avem un cer variabil mai mult senin în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonelor montane, unde vorbim de nori joși persistenți.
Ceață:
– Pe timpul nopții avem condiții de ceață prin Apuseni și nordul Orientalilor
Precipitații:
– Încă de la primele ore ale nopții avem parte de ploi prin nordul Orientalilor dar și prin sudul Dobrogei. După amiaza ploile revin, tot prin nordul Orientalilor, prin Apuseni, vestul Transilvaniei, Maramureș, însoțite, de data aceasta și de fenomene convective (descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, vânt cu aspect de vijelie). Până la finalul zilei astfel de fenomene se extind în tot Maramureșul și Transilvania.
Vorbim de cantități de precipitații care pot ajunge la un 5 – 10 l/mp, izolat și punctiform chiar spre 15 l/mp.
Vânt:
– Pe timpul nopții vorbim de rafale de vânt moderate prin zona Meridionalilor (30 – 40, 45 km/h) pentru ca, odată cu orele serii să avem parte de rafale de 40 – 50 km/h prin nordul Orientalilor. În restul țării avem parte de un vânt liniștit pe tot parcursul zilei.
Concluzii:
– Prima zi din aprilie vine cu o vreme plăcută în bună parte din țară, cu temperaturi chiar peste normalul perioadei. Odată cu după amiaza și pe parcursul serii, prin nordul și centrul țării avem parte și de ploi și furtuni.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:
iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/ Image by Tobias Hämmer from Pixabay

