estimari

#Vremeasăptămânală 15–21 martie 2021–ploi abundente, ninsori, furtuni!

Vorbim de o săptămână în care țara noastră va fi traversată succesiv de o serie de depresiuni mediteraneene care vor aduce precipitații din belșug, de toate felurile: ploi, lapovițe și ninsori. Din punct de vedere al temperaturilor vorbim de o săptămână cu valori sub normalul perioadei, chiar dacă la finalul ei maximele zilei încep să crească.

Luni, 15 martie:

– Noaptea aduce minime de la 4 spre 6, 7 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția nordului Moldovei, prin centrul Munteniei, și sudul Transilvaniei, unde ne oprim la 2 – 3 grade. Prin zonele montane vorbim de minime în jurul a 0 – 1 grad, iar pe creste –2, –3 grade.

Maximele zilei diferă foarte mult de la o regiune la alta, astfel că, în timp ce prin Banat, Crișana și Maramureș, respectiv zonele montane, nu trecem de un 3 – 5 grade (cu –0 spre –2 grade pe creste), în Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea ajungem la 14 – 16 grade. În restul țării vorbim de maxime de 6 – 8 grade prin nordul Moldovei, iar prin Oltenia și Transilvania ajungem la 8 – 10, 11 grade.

Avem parte de o zi cu precipitații la nivelul întregii țări și precipitații importante cantitativ, care vor ajunge, în cea mai mare parte a țării, la 15 – 20 l/mp. Vorbim de ploi, iar prin zonele montane vor predomina lapovița și ninsorile. Nu sunt excluse nici fenomenele convective prin Muntenia și sudul Moldovei.

Marți, 16 martie:

– Vorbim de minime de la 0 – 2, 3 grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, respectiv Oltenia, în timp ce prin Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea urcăm la valori de 6 – 8 grade. Prin zonele montane minimele nu trec de –0, –2 grade, iar pe creste se ating –4, –5 grade.

Maximele zilei nu mai trec de 9 – 10 grade, și asta doar prin vestul Banatului, al Crișanei, prin estul Munteniei și Dobrogea, în timp ce prin restul Munteniei și sudul Moldovei se ating 5 – 7 grade. Oltenia, Transilvania, Maramureș, Moldova (nordul și centrul regiunii) nu au parte de mai mult de 3 – 5 grade, iar în zonele montane vorbim de maxime negative, de la –2 spre –3, –4 grade.

Vorbim de o nouă zi bogată în precipitații, cantitățile așteptate să cadă ar putea ajunge la 10 – 20 l/mp, iar în județul Galați am putea avea chiar 30 – 35 l/mp. Prin sudul Munteniei, al Dobrogei, prin Banat, Crișana și Maramureș nu vom avea mai mult de 3 – 5, 7 l/mp.

Vorbim în mare parte doar de ploi, dar, prin zonele montane și Transilvania, iar seara și prin Moldova, nu sunt excluse nici lapovița și ninsorile.

Miercuri, 17 martie:

– Prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea avem parte de minime care ajung la 3 – 5 grade, pentru ca în restul țării să ne oprim la valori de 0 – 2 grade. Prin Transilvania valorile de temperatură de peste noapte nu trec de un –0, –1 grad, iar în zonele montane coboară chiar spre –5, –7 grade.

Valorile diurne rămân modeste prin Transilvania, Maramureș, Moldova (1 – 3 grade), în timp ce în restul țării se opresc la 6 – 8 grade. În zonele montane avem parte de maxime exclusiv negative, de la –2 spre –4. –5 grade.

O nouă zi cu precipitații la nivelul întregii țări, importante cantitativ prin estul Munteniei, Moldova, Transilvania și zonele montane, regiuni unde se pot acumula și 15 – 20, izolat 30 de l/mp. Prin Transilvania, Maramureș și zonele montane vorbim de ninsori, cel puți până la orele amiezii, apoi și de lapoviță. Moldova are parte de tot alaiul de precipitații (ploi, lapoviță și ninsori), iar în restul țării vorbim doar de ploi.

Joi, 18 martie:

– Noaptea aduce minime de la 1 la 3, 4 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Transilvaniei și Maramureșului, unde vorbim de valori negative, de –0, –1 grad, iar în zonele montane temperaturile coboară chiar spre –5, –7 grade.

Cele mai ridicate maxime ale zilei le vom avea prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea (7 – 9 grade), prin Crișana ne oprima la 5 – 6 grade, iar în restul țării nu trecem de un 2 – 4 grade. În zonele montane vorbim în continuare de maxime negative, de la –3 spre –5 grade.

Precipitațiile sunt prezente din nou, în bună parte din țară, dar mai importante cantitativ (10 – 15 l/mp) doar prin zonele montane, Banat, nordul Moldovei. Prin Banat și Moldova vorbim de ploi, lapoviță și ninsori, prin zonele montane doar ninsori, în restul țării ploi.

Vineri, 19 martie:

– Ne așteaptă o noapte care doar prin Banat, nordul Olteniei, nordul și estul Munteniei, mare parte din Moldova și Dobrogea mai ajung la 1 – 3 grade, în timp ce în restul țării vorbim de valori negative, de la –0 spre –2, –3 grade. În zonele montane minimele coboară chiar spre –5, –7 grade.

Maximele rămân negative în zonele montane (-1 spre –3, –4 grade), în timp ce prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania nu trecem de un 4 – 6 grade. Banatul, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea au parte de cele mai ridicate valori diurne, de la 8 spre 10, 11 grade.

Precipitații slabe sunt posibile prin Banat, zonele montane, Muntenia, Moldova, Transilvania, sudul Dobrogei, dar vorbim de cantități care nu vor mai trece de 1 – 3 l/mp. Prin zonele montane vor fi lapovițe și ploi, iar în restul zonelor doar ploi.

Sâmbătă, 20 martie:

– Maximele zilei încep să crească și ajung, prin Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, la 11 – 13, 14 grade. În restul țării ne oprim la maxime de la 7 spre 9 grade, iar în zonele montane se ating 1 – 3 grade, cu –1, –2 grade pe creste.

Precipitațiile dispar din peisajul meteo al zilei.

Duminică, 21 martie:

– ”Polul căldurii” se mută pe Banat, Crișana, Maramureș, zone unde se ating maxime de 13 – 15 grade, în timp ce în restul țării nu trecem de valori de 8 – 10, 11 grade. Prin depresiunile Transilvaniei maximele se opresc la 5 – 6 grade, iar în zonele montane vorbim de 1 – 3 grade, cu –1, –2 grade pe creste.

Precipitațiile își pot face apariția prin sudul, sud-vestul Olteniei și prin Banat. Vorbim de cantități de 1 – 3 l/mp.

Vorbim de o săptămână venită ca o binecuvântare pentru agricultori, cantitățile de precipitații așteptate la nivelul întregii țări urmând să se situeze între 15 – 20, 30 de l/mp, iar prin Moldova, zonele montane, Transilvania și prin Crișana se pot atinge chiar 60 – 70 l/mp.
Prin zonele montane, prin Transilvania, Moldova și Maramureș vorbim și de ninsori, iar cantitățile acumulate ar putea ajunge la 30 – 40 mm, iar prin zonele montane chiar la 50 – 60 mm.

Strat de zăpadă:

– Zonele montane primesc un strat de zăpadă consistent ca urmare a ninsorile de la începutul săptămânii, astfel că vorbim de un strat nou depus de peste 20 – 30 cm. Și sudul Transilvaniei, nordul Moldovei au parte (mai ales în intervalul marți – joi) de un strat de zăpadă de peste 15 cm, iar prin restul Moldovei și Transilvaniei se pot depune un 2 – 4, 5 cm.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Image by Free-Photos from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *