estimari

#Vremeasăptămânală 25–31 ianuarie 2021–o mică tentativă de iarnă!

Ultima săptămână din ianuarie nu reușește să șteargă deziluzia legată de absența fenomenele de iarnă, cel puțin la o intensitate demnă de luna lui gerar. Asta chiar dacă ninsorile revin, timid, inclusiv prin sudul țării.

Luni, 25 ianuarie:

– Începem ultima săptămână din ianuarie cu minime care, prin sudul Olteniei, al Munteniei, prin Dobrogea, sudul Moldovei, bună parte din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vor ajunge la valori de 6 – 8, 9, izolat chiar 10 grade, pentru ca în restul țării să ne oprim la 2 – 4 grade, cu valori negative în zonele montane (-2 spre –4, –5 grade).

Maximele zilei rămân negative în zonele montane (-2 spre –4 grade, cu –6 pe creste), în timp ce prin Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, zona Subcarpaților nu trecem de 2 –4 grade. Pentru restul țării sunt prognozate temperaturi maxime de 5 – 7, 8 grade. Cele mai ridicate valori le vom avea prin estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, unde putem ajunge și la 10 – 11 grade.

Despre precipitații vorbim la nivelul întregii țări, cantități mai importante urmând să se acumuleze prin Meridionali, Apuseni, Dobrogea, Crișana, Maramureș, nordul Orientalilor (15 – 20, 30 de l/mp).

Marți, 26 ianuarie:

– Se schimbă lucrurile încă de pe parcursul nopții, când vorbim de minime negative la nivelul întregii țări (-0 spre –2, –3 grade), în timp ce în zonele montane se ating și –5, –7 grade, cu –9, –10 grade pe creste. Rămânem cu valori pozitive prin sudul extrem al Munteniei (1-2 grade) și prin Dobrogea (5 – 6 grade).

Și maximele pierd din avântul zilei de luni, astfel că doar prin estul extrem al Dobrogei putem atinge 6 – 8 grade, prin Oltenia 5 – 6 grade, pentru ca în restul țării să ne oprim la 2 – 4 grade. În zonele montane vorbim doar de maxime negative, de la –2 spre –4 grade, iar pe creste spre –8, –9 grade.

Precipitațiile sunt prezente în cea mai mare parte a țării, cu excepția nordului Moldovei, respectiv Maramureș. Cantități de 10 – 15 l/mp sunt posibile mai ales prin Meridionali și sudul extrem al Munteniei, în rest vorbim de un 3 – 5, 7 l/mp.

Miercuri, 27 ianuarie:

– Procesul de răcire continuă, astfel că minimele ajung la valori de –3, –5 grade prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, în timp ce în restul țării ne oprim la –1 spre –3 grade. În zonele montane minimele coboară spre –8, –10 grade, iar pe creste vorbim chiar de –12, –14 grade.

Și maximele mai pierd câteva grade, astfel că mai atingem 2-3 grade doar prin Muntenia, Oltenia, Banat și Crișana, în timp ce în restul țării avem parte de maxime negative, de la –0 spre –2, –3 grade. În zonele montane vorbim de temperaturi diurne de la –3 spre –5 grade, cu –8, –10 grade pe creste.

Precipitațiile se concentrează mai ales pe Muntenia, Dobrogea, mare parte din Moldova, zonele montane. În sudul și estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei sunt posibile și cantități de 15 – 20, 30 de l/mp.

Joi, 28 ianuarie:

– La nivelul întregii țări vorbim de minime de la –3 spre –5 grade, iar prin zonele montane –8, –10, cu –14, –15 grade pe creste.

Maximele sunt și ele destul de uniforme la nivelul întregii țări, cu valori de la 2 spre 4 grade, iar în zonele montane rămânem cu valori negative, –3 spre –5, –6 grade, respectiv –9, –11 grade pe creste.

Precipitații slabe sunt posibile la nivelul întregii țări (1 – 3 l/mp).

Vineri, 29 ianuarie:

– Noaptea aduce valori ușor pozitive (1-2 grade) doar prin Banat și sudul Crișanei, în timp ce prin Oltenia, Muntenia, Transilvania, restul Crișanei și Maramureș ne oprim la –2, –4 grade. Mult mai rece va fi în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde mercurul din termometre coboară spre –6, –7 grade. În zonele montane se ating –10, –11 grade, cu –14, –15 pe creste.

Maximele zilei nu trec de 1- 3, 4 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Banatului, sudul extrem la Olteniei și SV extrem al Munteniei, unde se pot atinge și 7 – 9 grade. Rămânem cu maxime negative în zonele montane, de la –2 spre –4 grade, cu –7, –8 pe creste.

Precipitații importante cantitativ avem prin Banat, Crișana, Maramureș, Apuseni (15 – 20, izolat chiar 30 de l/mp), în timp ce prin Transilvania, NV Munteniei, Oltenia se pot acumula un 3 – 5 l/mp.

Sâmbătă, 30 ianuarie:

– Prima zi de weekend vine cu un nou proces de încălzire, care va duce maximele zilei la valori de 8 – 10 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin Dobrogea urmând să avem doar un 2 – 4 grade, iar prin Transilvania, Maramureș, Crișana nu trecem de 6 –7 grade. Prin zonele montane vorbim de maxime de la –1 spre –3 grade, cu –7, –8 grade pe creste.

Precipitațiile continuă să fie prezente prin bună parte din țară, mai importante cantitativ prin Maramureș (10 – 15 l/mp), prin Banat, Oltenia (10 – 20 l/mp).

Duminică, 31 ianuarie:

– Dacă prin Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei, sudul Dobrogei vorbim în continuare de maxime de 10 – 12, 13 grade, prin nordul Moldovei pătrunde o masă de aer rece care aduce maxime negative (-0 spre –2 grade), în timp ce prin Maramureș, nordul Transilvaniei, al Crișanei și zonele montane vorbim de maxime de 5 – 7 grade.

Precipitațiile sunt prezente mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei (15 – 20, 30 de l/mp) dar și prin nordul Moldovei (5 – 7 l/mp).

Vorbim de o săptămâna care aduce cantități de precipitații excedentare la nivelul întregii țări. Prin Oltenia, sudul și estul Munteniei, Dobrogea se vor acumula 20 – 30 de l/mp), iar prin Banat, Crișana, Maramureș, zonele montane și nordul Transilvaniei vorbim de 30 – 40, 50 de l/mp.
Dintre aceste cantități, cei de la ECMWF estimează că o parte ar putea fi și sub formă de ninsoare (între 3 – 5 l/mp în mare parte din țară), în zonele montane urmând să vorbim de 30 – 40, 50 l/mp de ninsori.
Vorbim astfel de posibilitatea ca, pe lângă stratul de zăpadă din zonele montane (extrem de bogat, cu peste 60 – 70 cm, iar pe creste peste 100 de cm), să avem parte de un strat efemer de 1 – 3 cm de nea și prin Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și Maramureș.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Image by Free-Photos from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *