prognoze

Prognoză meteo 16 ianuarie 2021–ger și ninsori!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine rămânem în zona de acțiune a unui câmp de presiune scăzută, asociată unei depresiuni cu centrul baric Dimitrios poziționat la nord de țara noastră.

Nu ne vom afla sub acțiunea niciunui front atmosferic iar din punct de vedre al circulației, continuă advecția rece a unui mase de aer polar continental, pe o direcție de deplasare N – S, astfel că abaterile termice la 850 hPa (1.5 km) ajung la valori și de –12 spre –14 grade față de normalul perioadei.

Temperaturi:

– Ne-am obișnuit deja, urmează o nouă noapte de frig, chiar ger prin Transilvania, Maramureș, Crișana, nordul li centrul Moldovei, zone unde minimele coboară spre –8 sau –10 grade. În restul țării vorbim de minime de la –3 spre –5, –6 grade, iar în zonele montane coborâm la –12 spre –14 grade.

Nici maximele nu mai vor să treacă de 0 grade decât pe zone restrânse din SV Olteniei sau vestul extrem al Banatului (zone unde se ating 1 – 2 grade), în timp ce prin restul Olteniei, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, restul Banatului și sudul Crișanei rămânem la –0 spre –2 grade. În Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, nordul Moldovei și prin zonele montane vorbim de valori diurne de temperatură care nu urcă mai sus de un –5, –7 grade, iar pe crestele montane chiar –10, –11 grade.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții nebulozitatea joasă este accentuată prin zonele montane, prim Maramureș, nordul Transilvaniei, dar și prin Moldova, Muntenia, Oltenia. Până la orele serii vorbim în cea mai mare parte a țării de un cer variabil mai mult noros, iar orele serii și până la finalul zilei aduc nebulozitate joasă în Banat, Crișana, Maramureș, zonele montane, dar și prin Transilvania și Dobrogea.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– La începutul nopții avem parte de ninsori prin zonele montane, prin Transilvania, ninsori care spre orele dimineții coboară spre Muntenia, sudul Moldovei dar își fac apariția și prin nordul Moldovei și Maramureș. După amiaza vorbim în continuare de ninsori prin Transilvania, zonele montane, sudul extrem al Olteniei și Munteniei, dar și prin Dobrogea (nordul regiunii).

Seara și finalul zilei aduc ninsorile și prin Crișana, prin sudul Dobrogei, în timp ce ele continuă prin zonele montane. Nu vorbim de cantități importante de ninsori, maxim 5 – 7 mm, asta prin zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana.

Vânt:

– Mai ales odată cu orele după amiezii vorbim de un vânt cu rafale de 40 – 50, 60 de km/h, în timp ce în restul țării vorbim de un vânt liniștit.

Strat de zăpadă:

– Stratul de zăpadă, consistent deja, din zonele montane, mai primește nea proaspătă și pe parcursul zilei de mâine, astfel că vorbim de un strat care trece, în toate zonele montane, de 30 – 40 cm, iar prin zona crestelor vorbim de 70 – 80, izolat chiar peste 100 cm. Avem strat de zăpadă și prin Transilvania, Maramureș dar și Crișana (3- 5 cm, izolat spre 7 – 10 cm).

Concluzii:
– Urmează câteva zile care aduc și la nivelul țării noastre spectrul unui ger care să ne mai aducă aminte de ce înseamnă iarna. Temperaturile scad vertiginos pe timpul nopții, rămân negative și pe timpul zilei și avem parte și de ninsori.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/ Image by karolinda from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *