prognoze

Prognoză meteo 21 octombrie 2020–cresc temperaturile peste zi, după o noapte foarte rece!!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine vremea din țara noastră va fi influențată de prezența unui câmp de presiune ridicată, asociată unui anticiclon cu centrul baric Otmar (poziționat în E extrem al bazinului Mării Negre).

Pe o circulație V – E, spre țara noastră are loc o advecție de aer foarte cald, care va duce abaterile termice pozitive și la valori cu +8 grade mai mari decât ar fi normal (la 850 hPa).

Temperaturi:

– Urmează o nouă noapte foarte rece, cu temperaturi apropiate sau sub 0 grade la nivelul întregii țări (-0 spre –2, 03 grade prin zonele montane, 0 – 2, 3 grade în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, dar și prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania). Prin Moldova, vestul Banatului, sud-estul Dobrogei se pot atinge și valori de 6 – 8 grade.

Maximele zilei, în creștere, vor pleca de la valori de 8 – 10 grade prin zonele montane (cu 5 – 7 grade pe creste), 12 – 14 grade prin Transilvania, Maramureș, respectiv 16 – 18 grade în restul țării.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții și al dimineții există condiții de nebulozitate joasă mai ales prin Dobrogea (dar cu un grad de acoperire sub 50%), în rest vorbim de un cer senin, pe tot parcursul zilei, la nivelul întregii țări.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Precipitațiile lipsesc și mâine din peisaj.

Vânt:

– Odată cu orele amiezii avem parte de rafale moderate de vânt prin zonele montane (50 – 60 km/h) dar și prin Banat, sudul Moldovei, NE și estul Munteniei, respectiv N Dobrogei (30 – 40 km/h). Seara și până la finalul zilei vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, cu excepția Orientalilor, unde rămânem cu rafale moderate, de 40 – 45 km/h.

Concluzii:
– Urmează o nouă noapte foarte rece pentru ca ziua de mâine să fie una de toamnă plăcută, cu temperaturi în creștere, soare din belșug.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Image by Sabrina Ripke from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *