prognoze

Prognoză meteo 11 octombrie 2020–o duminică frumoasă de toamnă!

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine nu aduce nimic deosebit la nivelul țării noastre. Rămânem în zona de acțiune a unui câmp de presiune ridicată, fără să fim în zona de acțiune a vreunui front atmosferic. În timp ce în Europa vestică, centrală și nordică avem parte de o coborâre rece viguroasă, care va duce abaterile termice și mai jos cu 8 – 10 grade față de normalul perioadei, țara noastră, dimpreună cu restul Europei de est, sud-est rămân în sector cald, cu abateri termice ușor pozitive, spre +2, +3 grade, pe o circulație NV – SE.

Temperaturi:

– Noaptea vine cu temperaturi minime cuprinse între 8 – 10, 11 grade la nivelul întregii țări, excepție făcând Dobrogea, pe unde se pot atinge chiar 14 – 15 grade, respectiv crestele montane, unde nu trecem de un 0 – 2, 3 grade.

Maximele nu vor diferi nici ele foarte mult de la o regiune la alta, vorbim de valori cuprinse între 18 – 20 de grade, cu 22 – 24 de grade posibile prin sud-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei. La munte temperaturile maxime se opresc la 12 – 14 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe parcursul nopții nebulozitatea joasă va fi accentuată prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, zonele montane, dar nori joși (grad de acoperire de 50%) vor fi și prin Muntenia, Dobrogea. Situația nu se schimbă foarte mult până dincolo de orele prânzului, când cerul se mai eliberează de nori și prin Banat, iar seara și la finalul zilei mai vorbim de nori joși doar prin nordul și centrul Moldovei, respectiv Orientali.

Ceață:

– În prima parte a dimineții avem condiții de ceață prin centrul și sudul Moldovei

Precipitații:

– Pe parcursul nopții avem condiții de ploi prin nordul Transilvaniei, Maramureș, iar dimineața prin Transilvania, zonele montane. După amiaza mai avem câteva ploi slabe prin Maramureș, iar la finalul zilei prin nordul Moldovei și al Orientalilor.

Vânt:

– Ziua de mâine ne aduce un vânt liniștit la nivelul întregii țări, doar spre finalul intervalului de prognoză, prin zona Meridionalilor urmând să avem rafale de 40 – 50 km/h.

Concluzii:
– Ne așteaptă o zi plăcută, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei. Ceva ploi, răzlețe, doar prin zonele montane, Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/ Image by Gabriele M. Reinhardt from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *