prognoze

Prognoză meteo 01 iulie 2020–luna lui Cuptor începe cu un pic de caniculă!

Context sinoptic:

– Prima zi a lunii iulie va aduce în zona țării noastre un câmp de presiune ridicată cu un centru baric, Valentin, poziționat fix deasupra regiunii țării noastre. Nu avem de-a face cu fronturi atmosferice iar din punct de vedere al circulației, una pe direcție V – E, avem parte de o advecție caldă, care va duce abaterile termice din vest, nord și centru chiar la +4 spre +6 grade față de normalul perioadei. Pentru restul țării abaterile termice nu vor trece de un +2, +3 grade.

Temperaturi:

– Urmează o noapte tropicală prin estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, unde vorbim de minime cuprinse între 22 – 24 de grade, în timp ce Banat, Crișana, nordul și centrul Moldovei, Oltenia și Maramureș nu trecem de un 14 – 16 grade. Cele mai scăzute minime se vor înregistra prin zonele montane și Transilvania (10 – 12 grade), iar pe crestele montane nu trecem de 6 – 8 grade.

Maximele zilei vor fi cuprinse, în aproape toată țara, între 32 – 34, 35 de grade, doar prin Transilvania urmând să avem valori de până la 28 – 29 de grade. Prin zonele montane maximele ajung la 24 – 25 de grade, cu 18 – 20 de grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem parte de condiții de nebulozitate joasă prin Muntenia, Dobrogea, dar și prin Moldova, zona de Curbură și Orientali, cu un grad de acoperire spre 50%. Pe parcursul dimineții norii joși ajung și prin Oltenia, nordul Maramureșului. Pe parcursul după amiezii nori joși vom avea prin zonele montane (grad de acoperire de până la 30%). Pentru restul intervalului de prognoză vorbim de un cer senin la nivelul întregii țări.

Ceață:

– Spre dimineață avem condiții de ceață prin zona de Curbură (mai ales județul Covasna)

Precipitații:

– Pe timpul nopții avem condiții de ploaie prin Orientali și estul Munteniei, dar și prin Dobrogea, pentru ca după amiaza să avem condiții de ploi slabe prin zona Apusenilor și vestul Meridionalilor.

Vânt:

– Vorbim de un vânt slab pe tot parcursul zilei, cu rafale care nu vor trece de un 20 – 30 km/h.

Concluzii:
– Prima zi a lui cuptor vine cu temperaturi la pragul de caniculă în bună parte din țară. Despre ploi vorbim doar pe arii foarte restrânse, vântul va fi și el liniștit.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/ Image by Yves Bernardi from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *