estimari

#Vremeasăptămânală 22–28 iunie: ploi torențiale zilnic!

Ultima săptămână întreagă din iunie vine tot cu precipitații abundente, care aduc cu ele mari probleme legate de inundații, iar regimul termic se va situa în limite normale, o ușoară încălzire urmând să fie resimțită mai ales la finalul săptămânii.

Marți, 23 iunie:

– Vorbim de temperaturi normale pentru data din calendar, ușor peste norma climatologică prin Transilvania și Maramureș (1 – 2 grade abateri pozitive), dar mai rece prin zonele montane și prin Dobrogea (-0 spre –2, –3 grade). Plouă la nivelul întregii țări, cantități mai importante urmând să avem prin nordul Moldovei, Oltenia, nordul și nord-vestul Munteniei, zonele montane (15 – 20 l/mp), iar prin Transilvania, nordul Orientalilor, Maramureș, vorbim de 30 – 50, izolat chiar 60 – 80 de l/mp.

Miercuri, 24 iunie:

– NU apar schimbări majore față de ziua precedentă, singura noutate fiind aceea că adăugăm și sudul extrem al Munteniei la zonele unde avem abateri negative, spre –1 grad față de normalul perioadei. Pe parcursul zilei de miercuri avem iarăși ploi pe arii extinse (doar Banatul și Crișana par să fie ocolite), cantitățile căzute urmând să fie de la 5 – 10 l/mp la 15 – 20 l/mp prin Muntenia, Oltenia, Transilvania, zonele montane.

modezwkly_20200628_1200_animation

Joi, 25 iunie:

– Ziua de joi aduce o încălzire și prin Banat, Crișana, nordul Moldovei, sud-vestul Olteniei, izolat și prin NE Dobrogei, zone unde abaterile pozitive ajung la +1 spre +3 grade. În zonele montane continuă să fie mai rece decât normal (-1 spre –3 grade), în timp ce în restul regiunilor avem valori normale de temperatură. Azi ploile sunt prezente mai ales prin Moldova, estul Munteniei, Meridionali și Orientali (15 – 20 l/mp), dar ploi vom avea și prin restul Munteniei, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, nordul și estul Olteniei ( 5 – 10 l/mp).

Vineri, 26 iunie:

– Încălzirea continuă și se accentuează prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, sud-vestul Olteniei, unde abaterile termice ajung și la +4, +5 grade față de normal. în Meridionali continuă să fie abateri negative (-1 spre –3 grade). Restul țării beneficiază de un regim termic normal. Vineri plouă din nou la nivelul întregii țări, cantități mai importante urmând să avem tot prin Moldova, Muntenia, zonele montane, Transilvania și Maramureș (15 – 20, 25 l/mp).

Sâmbătă, 27 iunie:

– Se încălzește la nivelul întregii țări, inclusiv prin Muntenia, Oltenia, nordul Dobrogei (+1 spre +2 grade abateri), iar prin Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei avem abateri pozitive spre +3, +5 grade. În zonele montane avem temperaturi normale, cu excepția crestelor Meridionalilor, unde rămânem cu abateri negative, spre –1, –2 grade. Azi aria ploilor se restrânge la Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, cu 20 – 30 l/mp, izolat, prin Banat și Crișana chiar spre 30 – 35 l/mp.

modez_20200628_1800_animation

Duminică, 28 iunie:

– Abaterile termice pozitive continuă să crească, vorbim de +3 spre +5 grade la nivelul întregii țări, iar print Transilvania și Maramureș chiar +6 spre +8 grade. Valori normale de temperatură vor fi în zonele montane. Ultima zi a săptămânii va aduce ploi mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zonele montane, vorbim de cantități între 5 – 10, 20 de l/mp.

Și această săptămână aduce cantități importante de precipitații, de la 30 – 50, 60 l/mp, iar prin nordul Moldovei, prin Transilvania, nordul Munteniei, chiar spre 80 – 100 l/mp.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:

www.patreon.com/prognozemeteo

iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.

http://prognozemeteo.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *