prognoze

Prognoză meteo 06 iunie 2020–unii cu ploile, alții cu 33 de grade!

Context sinoptic:

– Și pe parcursul zilei de mâine ne vom afla tot în zona de acțiune a unui câmp de presiune scăzută, dorsala ciclonului poziționat în nordul Europei (cu centri barici Isolde, Lind, Katharina a și Juliane) . La începutul intervalului de prognoză un front rece se poziționează la granița de vest, deplasându-se spre NV., iar în spatele lui se află un front de ocluziune. La finalul intervalului, în zona țării noastre se dezvoltă și o linie de presiune scăzută, semn de perturbație în troposfera superioară.

Și pe parcursul zilei de mâine ne vom afla tot în sector cald, cu abateri termice de la +4 spre +6 grade.

Temperaturi:

– Temperaturile minime pleacă de la valori de 10 – 12 grade în zonele montane, 14 – 16 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, pentru ca valorile cele mai ridicate să le avem în nordul Moldovei, nordul Dobrogei, Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, unde se vor atinge 17 – 18 grade.

În ceea ce privește maximele zilei de mâine, vorbim de valori de la 28 – 30 de grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, pentru ca în sudul Olteniei, Munteniei, Moldova, Dobrogea (vestul regiunii), să vorbim de maxime de la 30 – 32, 33 de grade. În zonele montane se vor atinge 20 – 22 de grade, cu 14 – 16 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe parcursul nopții norii joși sunt prezenți prin Crișana, Maramureș, Apuseni, nordul Transilvaniei (acoperire 100%) iar dimineața și prin Banat (acoperire 30 – 50%). Spre orele serii norii joși reapar prin Maramureș, Apuseni și nordul Transilvaniei.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării.

Precipitații:

– La începutul nopții avem parte de ploi prin Crișana, Apuseni, vestul Transilvaniei, Maramureș, ploi care se vor deplasa spre N și vor ieși prin Maramureș. Spre orele dimineții alte ploi se inițiază în zona Apusenilor, dar vor fi de scurtă durată. Odată cu orele după amiezii avem parte de ploi prin zonele montane, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni. Ploile vor cuprinde Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și nordul Moldovei. și vor continua până la finalul intervalului, când se retrag doar în zona Maramureșului. În zonele montane se vor acumula și 25 – 30 l/mp.

Vânt:

– Începem noaptea cu vânt intens prin zonele montane (rafale de 60 – 70, 80 km/h). Pe parcursul zilei putem avea rafale de 30 – 40 km/h prin mare parte din țară. Seara și finalul zilei aduc vânt cu rafale de 50 – 60 km/h prin toate zonele montane.

Concluzii:
– Dacă excludem ploile din Banat, Crișana, zonele montane, Maramureș și Transilvania, putem vorbi de o zi perfectă. Prin sud chiar aproape caniculară.

Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.http://prognozemeteo.ro/

Image by AnnBehemotik from Pixabay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *