
Prognoză meteo 30 mai 2020–ultimul weekend din mai, rece și ploios!
Context sinoptic:
– Și pe parcursul zilei de mâine țara noastră se va afla în zona de acțiune a unei depresiuni care își are centrul baric Isolde poziționat la N de țara noastră. La începutul intervalului de prognoză, la NE de noi se poziționează un front de ocluziune, care nu va reuși însă să intre și pe teritoriul României.
Din punct de vedere al circulației, nu se schimbă nimic, rămânem în același sector rece, cu abateri termice negative de la –4 spre –6 grade iar tiparul nu pare că se va schimba prea curând.
Temperaturi:
– Minimele nopții care urmează vor fi cuprinse între 10 – 12, 13 grade la nivelul întregii țări, cu excepția Transilvaniei, Maramureșului, nordului și centrului Munteniei, unde ne oprim la un 8 – 9 grade. În zonele montane avem minime de la 6 spre 8 grade, cu 2 – 4 grade pe creste.
– Nici mâine nu aduce schimbări la nivelul temperaturilor maxime, rămânem cu valori de 18 – 20, 21 de grade în cea mai mare parte a țării, doar prin sudul extrem al Moldovei, al Munteniei și Olteniei este posibil să urcăm chiar la valori de 23 – 24 de grade. În zonele montane ne oprim la maxime de 12 – 14 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții nebulozitatea joasă va fi accentuată prin zonele montane, Moldova, nordul Dobrogei, vestul Banatului, sudul Transilvaniei și prin Muntenia. Odată cu orele prânzului și pe parcursul după amiezii avem nebulozitatea joasă în cea mai mare parte a țării, dar cu un grad de acoperire care nu va trece de un 50 – 70%. Seara și finalul zilei aduc nori joși mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, zonele montane, Moldova, dar și prin Muntenia (acoperire 30 – 50%).
Ceață:
– Pe parcursul nopții avem condiții de ceață mai ales prin zona Meridionalilor și a Munților Banatului, pentru ca, spre dimineață, să avem condiții de ceață inclusiv prin zonele joase din Muntenia.
Precipitații:
– La începutul nopții avem parte de ploi prin zonele montane, nordul și centrul Moldovei, Banat, nord-estul Munteniei iar până la orele dimineții ploile se concentrează prin nordul Moldovei. Odată cu orele după amiezii, știm deja, ploile apar prin bună parte din țară, însoțite de descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, vânt cu aspect de vijelie. Se pot cumula, în interval scurt, 15 – 20, 25 l/mp. Seara și până la finalul zilei ploile rămân prezente prin Crișana, Banat, Maramureș, Apuseni, Meridionali, sudul Dobrogei și nordul Moldovei.
Vânt:
– Pe parcursul nopții avem parte de vânt cu aspect moderat (40 – 50 km/h) prin Moldova, zonele montane, nordul Dobrogei. Pe parcursul după amiezii să vorbim de rafale moderate la nivelul întregii țări (30 – 40, 45 km/h). Seara aduce un vânt liniștit la nivelul întregii țări.
Concluzii:
– După o săptămână plină de ploi, temperaturi scăzute, vreme instabilă, ultimul weekend din mai nu avea cum să fie altfel.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.
http://prognozemeteo.ro/
Image by Free-Photos from Pixabay

