Prognoză meteo 19 mai 2020 -Avem și ploi dar și căldură!
Context sinoptic:
– Pe parcursul zilei de mâine, spre regiunea țării noastre avansează izobarele unei depresiuni mediteraneene, care va sparge astfel blocajul anticiclonului Quirinius. care va rămâne cu un centrul baric în vestul extrem și unul în zona Mării Negre. Și din punct de vedere al fronturilor lucrurile sunt de interes, întrucât de țara noastră se aproprie, dinspre nord, un front rece care se va transforma într-o frontoliză rece iar dinspre sud ne abordează un front cald. Din punct de vedere al circulației, aerul cald reușește, momentan, să împingă aerul rece la NE de țara noastră, astfel mă ziua de mâine ne regăsește într-un sector cu abateri pozitive, de la +2 spre +4 grade.
Temperaturi:
– Noaptea vine cu minime cuprinse între 4 – 6 grade prin zonele montane, dar și prin nordul și centrul Transilvaniei, 8 – 10, 12 grade prin Moldova, Maramureș, Crișana, Muntenia și Dobrogea. Mult mai caldă va fi noaptea prin Banat și Oltenia, unde se vor atinge 18 – 20 de grade.
Maximele zilei de mâine vor fi cuprinse, la nivelul întregii țări, între 26 – 28, 29 de grade, doar prin zonele montane urmând să avem maxime de 18 – 20 de grade, cu 12 – 14 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții nebulozitatea joasă este prezentă prin Oltenia, Muntenia dar și prin nord-estul extrem al Moldovei, cu grad de acoperire de 30 – 50%. Odată cu orele dimineții, nebulozitatea se accentuează prin Oltenia, sudul Banatului, Muntenia, pentru ca după amiaza să ave parte de nori joși mai ales prin zonele montane, de unde se vor disipa până la finalul zilei.
Ceață:
– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.
Precipitații:
– Odată cu primele ore ale dimineții ploile își fac apariția prin Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Dolj (aici vor fi însoțite și de descărcări electrice). ploi care, până la orele prânzului, acoperă toată Oltenia, zonele montane, sud-vestul Transilvaniei dar și vestul Munteniei (vorbim în continuare și de fenomene convective asociate lor). După amiaza avem parte de ploi și în restul Munteniei, al Meridionalilor dar și prin sudul județului Constanța. Odată cu a doua parte a după amiezii avem parte de ploi mai ales prin zona Meridionalilor și a Munților Banatului. Odată cu orele serii, un nou front de precipitații abordează sud-vestul Olteniei, și, pe o deplasare prin sudul județelor Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu aduce ploi zgomotoase.
Vânt:
– Ziua de mâine aduce un vânt slab spre ușor moderat la nivelul întregii țări, cu rafale care nu vor trece de un 30 km/h.
Concluzii:
– Vorbim și mâine de o zi plăcută, cu ploi mai ales prin Oltenia, Muntenia, zonele montane, ploi care nu vor fi importante cantitativ și care vor dura puțin. Temperaturi plăcute, avem parte și de soare.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.http://prognozemeteo.ro/