Prognoză meteo 17 mai 2020–32 de grade în sud, 14 grade și ploi prin nord!
Context sinoptic:
– Deși cea mai mare parte a Europei este se află sub influența unor câmpuri de presiune ridicată, asociate fie Azoricului (cu centrul baric Quirinius) sau a unui anticiclon mobil poziționat în Marea Neagră, în zona țării noastre se va poziționa și un centru baric de joasă presiune, Doreen. Nu avem de-a face cu niciun front atmosferic, iar din punct de vedere al circulației, țara rămâne în continuare împărțită în două: jumătatea nordică cu abateri termice negative (-1 spre –3 grade) iar jumătatea sudică cu abateri termice pozitive (+1 spre +3 grade).
Temperaturi:
– Avem parte de o noapte cu temperaturi cuprinse între 12 – 14 grade în cea mai mare parte a țării. Valori ușor mai ridicate putem avea prin Banat și Oltenia (16 –18 grade). În zonele montane vorbim de minime între 10 –12 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.
În ceea ce privește maximele, plecăm de la valori de 10 – 12 grade pe crestele montane, nordul Orientalilor, Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei. În restul zonelor montane avem maxime de 16 – 18 grade, la fel ca și prin centrul Banatului. În restul Transilvaniei, centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, nordul Olteniei și al Munteniei vorbim de maxime de la 22 – 24, 25 de grade pentru ca maximele zilei să le atingem în sudul Olteniei, Muntenia, unde vom avea 28 – 30, chiar 32 de grade.
Nebulozitate:
– La începutul nopții norii joși sunt prezenți prin Meridionali, estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei. Crișana și nordul Transilvaniei. A doua parte a dimineții și orele prânzului aduc nori grei peste Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei dar și prin nordul Moldovei. Până la orele serii norii joși acoperă și Transilvania, respectiv zonele montane. Până la finalul zilei, scapă de nebulozitate joasă Moldova și Banatul.
Ceață:
– Condiții de ceață avem, odată cu orele serii, prin zona Meridionalilor.
Precipitații:
– Pe parcursul nopții ploile apar prin Bihor, Cluj, (sud), Alba (nord) dar și prin Harghita. Odată cu orele dimineții aria ploile se extinde, cuprinzând Banatul, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei. În aceste zone ploile continuă până dincolo de orele după amiezii. După amiaza aduce ploi și prin nordul Olteniei, al Munteniei, pentru ca seara și finalul zilei aria ploilor să se restrângă la zonele montane, nordul Transilvaniei, Maramureș. Cantitățile de precipitații așteptate în nordul țării se vor situa între 5 – 10, 15 l/mp, cu un posibil 25 – 30 l/mp prin zonele montane.
Vânt:
– Odată cu a doua parte a dimineții vorbim de un vânt moderat prin zona Dobrogei, estul Munteniei, Moldova și zonele montane, unde se vor atinge, la rafală, și 40 – 50 km/h. Pe parcursul după amiezii, rafale de 80 – 90 km/h sunt posibile prin vestul Meridionalilor pentru ca, la orele serii, prin bună parte din țară să avem intensificări moderate (30 – 40, 45 km/h), iar prin zonele montane și de Curbură chiar 60 – 70 km/h. Până la finalul zilei rămânem cu vânt moderat prin Muntenia, Oltenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în zonele montane vorbim de rafale de 60 – 70 km/h.
Concluzii:
– Ziua de mâine aduce o vreme plăcută și foarte caldă prin sudul țării, precipitații puține, ceva vânt, în timp ce prin nordul țării avem parte de ploi bună parte din zi și de temperaturi mai scăzute, modeste prin unele locuri.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.http://prognozemeteo.ro/