Prognoză meteo 15 mai 2020–furtuni prin nordul țării!
Context sinoptic:
– În ciuda unui avans puternic al unei dorsale a anticiclonului Azoric, prin centrul baric Quirinius, în zona țării noastre se vor poziționa și doi centri barici de joasă presiune, asociați unei depresiuni mediteraneene (Doreen) prezentă în sudul și sud-estul Europei. Din punct de vedere al fronturilor, avem parte de un front cvasistaționar care la finalul zilei se transformă într-un front rece, care ne va traversa extrem de rapid pe parcursul zilei de sâmbătă.
Din punct de vedere al circulației (V –E) țara noastră rămâne în continuare prinsă într-un sector cu abateri termice pozitive majore (+12, +13 grade față de normalul perioadei), pentru ca doar spre finalul zilei să vorbim de o răcorire în vest, nord, centru, unde ajungem la abateri ușor negative, spre –2 grade.
Temperaturi:
– Urmează o noapte cu minime de la 6 – 8 grade în zona Orientalilor, 8 – 10 grade prin Moldova, 12 – 14 grade prin Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, în timp ce prin Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea ajungem la 14 – 16 grade. Valori mult mai ridicate vom avea prin Oltenia, Munții Banatului, Meridionali, sudul extrem al Transilvaniei, unde se ating chiar 18 – 20 de grade!
Maximele pleacă de la valori de 18 –20 de grade prin zonele montane, Moldova, respectiv 26 – 28, 29 de grade în restul zonelor. în sudul extrem al Banatului și sudul extrem al Olteniei li Munteniei ajungem la maxime 32 – 34 de grade.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții, nebulozitatea joasă va fi accentuată prin Orientali, Moldova, nordul Dobrogei, nordul Transilvaniei, Maramureș și nordul Crișanei. Până la orele prânzului, norii joși vor apărea și prin estul Munteniei și sudul Dobrogei, rămânând prezenți și prin Moldova (acoperire de 50 – 70%) dar și prin nordul extrem al Maramureșului și Crișanei (acoperire 50%). După amiaza mai vorbim de nori joși doar prin nordul extrem al Moldovei, dar, odată cu orele serii nebulozitatea joasă se va accentua din nou prin Banat, Crișana, Transilvania, zonele montane, nordul Moldovei și sudul Dobrogei.
Ceață:
– La începutul și pe parcursul nopții avem condiții de ceață prin zona Orientalilor, iar dimineața și prin centrul și sudul Transilvaniei. Odată cu orele serii și până la finalul zilei ceața ar putea apărea pe arii extinse prin sudul Dobrogei.
Precipitații:
– La începutul nopții avem condiții de ploaie prin nordul Crișanei, al Transilvaniei și al Moldovei. Pe parcursul nopții și până dimineața o bandă de precipitații va fi prezentă pe nordul județelor Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Bistrița, Suceava și Botoșani. Pe parcursul dimineții ploile rămân de interes pentru nordul Moldovei (Suceava, Botoșani). Odată cu orele serii ploile revin în nordul țării și cuprind Satu Mare, Maramureș, Bistrița, Suceava, Neamț, Harghita, apoi și prin Botoșani, Sibiu (zonele montane), Alba (zonele montane), Hunedoara (zonele montane). Finalul zilei aduce ploi și prin Bihor, Cluj, Bacău și Mureș. În toate aceste zone ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, de grindină, vânt cu aspect de vijelie. Cantitățile de precipitații pot fi importante în nordul județelor Maramureș, Botoșani, Bistrița (35 – 40 l/mp), dar și prin județele Mureș, Harghita (25 – 30 l/mp), în timp ce în restul zonelor unde va ploua nu trecem de 5 – 7 l/mp.
Vânt:
– Pe timpul nopții avem rafale moderate de vânt prin sudul Moldovei, estul Munteniei (30 – 40 km/h), dar și prin Meridionali (50 – 60 km/h). iar situația nu se va schimba radical până la orele prânzului. Odată cu orele amiezii vântul prinde intensificări de până la 50 – 60 km/h prin Meridionali, Apuseni, sudul, sud-vestul Transilvaniei, iar seara și prin Maramureș, nordul Transilvaniei (rafale de 80 – 90 km/h), respectiv Oltenia (sudul regiunii, 40 – 50 km/h).
Concluzii:
– Ziua de mâine aduce fenomene convective de interes mai ales prin jumătatea nordică a țării, iar orele serii ar putea aduce chiar un grad de severitate ridicat prin unele zone. În rest, cald, soare, fără nimic care să ne strice bucuria.
Dacă dorești prognoze meteo personalizate, te rugăm să accesezi unul din abonamentele disponibile aici:www.patreon.com/prognozemeteo iar apoi să ne lași aici o adresă de e-mail unde să îți putem trimite materialele solicitate.http://prognozemeteo.ro/
Image by David Mark from Pixabay