prognoze

Prognoză meteo 23 aprilie 2020–se încălzește, plouă la munte!

Context sinoptic:

– Odilo, cu cei 3 centri barici ai săi (din care unul poziționat în Marea Neagră) va dicta și vremea de mâine din țara noastră. Nu vom avea parte de prezența vreunui front atmosferic iar masa de aer rece care a persistat la nivelul țării noastre în ultimele zile rămâne și mâine, chiar dacă abaterile termice negative la 850 hPa (1.5 km) nu mai trec, spre finalul intervalului, de un –1, –2 grade, mai ales în sudul țării).

Temperaturi:

– Și noaptea care urmează aduce temperaturi minime modeste, care nu vor trece de 0 – 2, 3 grade la nivelul întregii țări. Posibil să avem chiar valori ușor sub 0 grade prin sudul, sud-estul Munteniei, nordul Moldovei, Transilvania și Maramureș, iar prin zonele montane minimele coboară chiar spre –2, –3 grade, cu –8, –10 grade pe crestele Meridionalilor. Valori ușor mai ridicate, spre 4 grade, am putea avea prin zona de Curbură și prin zonele deluroase ale Banatului și Crișanei.

Maximele zilei, în ușoară creștere, vor fi cuprinse la nivelul întregii țări între 18 – 20 de grade, posibil 22 – 23 de grade prin vestul extrem al Banatului. În zonele montane vorbim de maxime de la 10 spre 12 grade, cu 6 –8 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem parte de ceva nebulozitate prin zonele montane (30 – 50% acoperire), dar și prin Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia (10 – 20% acoperire). Și pentru tot restul intervalului de prognoză mai putem avea parte de nebulozitate joasă, în mare parte din țară, dar care nu va putea pune prea mari opreliști soarelui.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine în țara noastră.

Precipitații:

– Odată cu orele după amiezii în zonele montane își fac apariția ploile, iar pe crestele Meridionalilor și lapovița și ninsorile, precipitații care se vor opri până la finalul zilei.

Vânt:

– Vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, pe tot parcursul zilei.

Concluzii:

– O zi frumoasă, călduroasă și cu ploi doar prin zonele montane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *