prognoze

Prognoză meteo 22 aprilie 2020–soare, dar încă rece pentru finalul lui aprilie!

Context sinoptic:

– Calm și liniște din punct de vedere sinoptic, cu anticiclonul Odilo prezent în continuare la nivelul țării noastre )și asta pentru încă zile bune de acum încolo). Lipsesc și fronturile atmosferice iar din punct de vedere al circulației, rămânem într-un sector cu abateri negative, de la –4 spre –6 grade (cu doar –1 spre –3 grade în vest, nord-vest).

Temperaturi:

– Urmează o noapte cu minime modeste, care vor avea valori negative prin Moldova (nord și centrul), estul și nordul Munteniei, nordul Olteniei, Dobrogea, Transilvania, Maramureș (-1 spre –2, –4 grade), aceleași valori urmând să le avem și prin zonele montane, cu –5 spre –7 grade pe creste. Valori de la 0 spre 2, 3 grade vom avea prin Crișana, Banatul, sudul Olteniei, al Munteniei, sudul Moldovei și prin nordul Dobrogei.

Maximele de mâine nu variază foarte mult față de ziua precedentă, vom avea între 14 – 16 grade în cea mai mare parte a țării, cu un posibil 18 – 20 de grade prin Banat și Crișana. În zonele montane ne oprim la 10 – 12 grade, cu 4 – 6 grade pe creste.

Nebulozitate:

– Puțina nebulozitate de pe parcursul zilei de mâine de la nivelul țării noastre nu vor reuși să stea în calea unui cer pe care soarele să strălucească în voie.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Nici urmă de precipitații pe parcursul zilei de mâine.

Vânt:

– Pe parcursul nopții avem un vânt cu rafale de 40 – 50 km/h mai ales prin zonele montane, iar după amiaza putem avea intensificări de 30 – 40 km/h prin Moldova, estul Munteniei și Dobrogea. Seara vorbim de un vânt liniștit la nivelul întregii țări.

Concluzii:

– Ne așteaptă o zi liniștită din punct de vedere meteo, cu temperaturi încă sub normalul perioadei, dar cu cer senin și vânt doar spre ușor moderat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *