prognoze

Prognoză meteo 30 martie 2020–ploi, mai frig, prin vest, cald și frumos în sud!

Context sinoptic:

– Țara noastră se va afla, pe parcursul zilei de mâine, în zona de influență a unui câmp de presiune ridicată, asociată unui anticiclon cu centrul baric Keywan (asta în zona de vest, nord vest), în timp ce dinspre NE, estul țării va fi atins de izobarele unei depresiuni (Mareike). Din punct de vedere al fronturilor, mâine vom fi traversați de un front rece, direcție de deplasare V – E.

Pe o circulație NV – SE, țara noastră va intra în zona de acțiune a unei coborâri polare, care va duce abaterile termice negative la –8 spre –10, –12 grade față de normalul perioadei.

Temperaturi:

– Minimele nopții variază de la valori negative în zonele montane și depresiunile Transilvaniei (-2 spre –4 grade, iar pe crestele Meridionalilor chiar –6, –7 grade), la 2 – 4 6 grade în restul zonelor țării, cu valori mai ridicate, spre 8 – 10, 11 grade prin zona de Curbură, sudul estrem al Olteniei și Dobrogea.

Maximele de mâine rămân la valori de 18 – 19 grade în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în timp ce prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana nu mai trecem de 10 – 12, 13 grade. În zonele montane avem maxime de 6 – 8, 9 grade, iar pe creste 2 – 4 grade.

Nebulozitate:

– Încă de pe parcursul nopții nebulozitatea joasă începe să crească prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei, pentru ca, odată cu orele dimineții și până seara, să vorbim de un grad de acoperire al cerului cu nori de peste 50 – 70, 100% în regiunile menționate mai sus, cu mențiunea că despre Moldova nu mai vorbim doar de nord, ci și de centru. Odată cu orele serii și până la finalul zilei cerul se eliberează de nori prin Maramureș, Crișana, Banat, norii joși rămânând prezenți prin Transilvania, Moldova și zonele montane.

Ceață:

– NU avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– La începutul nopții sunt posibile ceva ninsori prin zonele montane din sudul județului Hunedoara, nordul județului Gorj, nord-estul județului Caraș Severin. Pe parcursul nopții sunt condiții de ploaie și prin nordul județului Bihor, sudul județului Satu Mare. Odată cu orele dimineții, ploile se mută în zona județelor Sălaj, Maramureș, Bistrița, în timp ce în nordul Orientalilor vorbim de ninsori. Pe parcursul după amiezii ploile apar pe arii extinse din Transilvania și zonele montane în timp ce în nordul Orientalilor și pe crestele Meridionalilor și Apusenilor vorbim de lapoviță și ninsoare. Odată cu orele serii aria precipitațiilor se restrânge doar la zonele montane (în Orientali avem doar ninsori, la fel prin Apuseni și pe crestele Meridionalilor, în timp ce în restul zonelor montane din Meridionali vorbim de ploi și lapoviță).

Vorbim de cantități de precipitații slabe, până în 5 – 7 mm, cu excepția Apusenilor, pe unde se pot acumula și 25 – 30 mm.

Vânt:

– Pe parcursul nopții și în prima parte a dimineții vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, pentru ca, odată cu a doua parte a dimineții, să vorbim de rafale între 40 – 50 km/h prin nordul și centrul Moldovei, vestul extrem al Banatului, Crișanei dar și sudul Olteniei și nordul Dobrogei. Seara și spre finalul zilei intensificările de vânt se mută spre sudul Moldovei și estul Munteniei (rafale de 40 – 50 km/h).

Strat de zăpadă:

– Și mâine avem parte de același scenariu în ceea ce privește stratul de zăpadă: se mai depun 1-2 cm prin Apuseni în timp ce restul zonelor montane mai pierd 3 – 5 cm.

Concluzii:

– În timp ce prin sudul, sud-est avem parte în continuare de o zi frumoasă de primăvară târzie, vestul, nordul, centrul și estul experimentează schimbarea. Apar ploile (prin zonele montane lapoviță și ninsori), temperaturile scad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *