Prognoză meteo 28 februarie 2020–credeați că s-a terminat iarna?
Context sinoptic:
– Pe parcursul zilei de mâine țara noastră va fi traversată, de la V la E de un ciclon mediteraneean cu centrul baric Bianca. Bianca vine însoțită și de un front de ocluziune, care se va transforma într-o frontoliză de ocluziune.
Și pe parcursul zilei de mâine continuă advecția unui aer mai rece, care va duce abaterile termice de la 850 hPa la valori sub normalul perioadei (abateri de –2 spre –4 grade).
Temperaturi:
– Urmează o noapte rece prin Moldova (cu minele spre –2, –3 grade), prin Oltenia, Muntenia, mare parte din Transilvania (-0 spre –1 grad). Minime negative vor fi și în zonele montane (-4 spre –6, –7 grade, chiar spre –12 grade pe creste). În restul țării (estul Munteniei, Dobrogea, vestul Olteniei, Banat, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei) vom avea temperaturi minime de la 2 spre 4, 5 grade.
Maximele rămân negative în zonele montane (-2 spre –4, pe creste chiar spre –6 grade), în timp ce prin Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, nordul și centrul Olteniei nu vor trece de un 2 – 4, 6 grade. Mai cald va fi mâine prin Moldova, Dobrogea (8 – 10 grade), pentru ca în Muntenia să regăsim cele mai ridicate maxime, de 11 – 13, 14 grade.
Nebulozitate:
– La începutul nopții norii joși sunt prezenți prin zonele montane, Muntenia, Dobrogea. Odată cu a doua parte a nopții și orele dimineții nebulozitatea joasă acoperă Banatul, Crișana, Oltenia și, pe o deplasare V – E, norii joși ajung, pe parcursul amiezii, și în Maramureș, Transilvania, Muntenia. Până la finalul zilei, vorbim de nebulozitate joasă la nivelul întregii țări, cu excepția Meridionalilor, sudul Olteniei, vestului extrem al Banatului, unde sunt condiții de cer variabil spre senin.
Ceață:
– Pe timpul nopții și al dimineții (prima parte) avem condiții de ceață prin județele Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, ceață care ar putea fi însoțită și de depunere de chiciură. Seara avem condiții de ceață prin Gorj, Vâlcea.
Precipitații:
– Începem noaptea cu ploi prin estul Munteniei, Dobrogea și ninsori prin nordul Orientalilor și zona de Curbură. Odată cu apropierea dimineții, prin vestul țării pătrunde un front de precipitații foarte bine conturat, care aduce ploi, lapoviță și ninsori prin Banat, Crișana, pentru ca, odată cu a doua parte a dimineții și înaintarea pe direcție V – E, să predomine lapovița și ninsorile, inclusiv prin Transilvania, Maramureș, nordul Olteniei, al Munteniei, zonele montane. După amiaza, în Banat, Crișana, zonele joase din Oltenia, Muntenia, avem parte de ploi. Seara, ploile se mută pe Moldova și Dobrogea, în zonele montane continuă să ningă, chiar abundent, prin Transilvania și Maramureș avem ploi, lapoviță și ninsori.
În zonele montane avem parte de cantități de precipitații care se vor apropia de 30 – 40, izolat, în Munții Banatului, chiar 50 – 60 mm. Astfel de cantități sunt posibile și prin estul Munteniei și Dobrogea. În restul țării cad între 5 – 10 mm.
Vânt:
– Odată cu orele dimineții vântul devine activ în zonele montane, unde se pot atinge, la rafală, 60 – 70, 75 km/h, pentru ca, după amiaza, să avem rafale de 50 – 60 km/h și prin Banat, Moldova, Dobrogea. Seara și finalul zilei aduc rafale de vânt de 50 – 60, 65 km/h și prin Crișana, sudul Olteniei, în timp ce în vestul Meridionalilor și sudul Occidentalilor atingem rafale de 100 – 110 km/h.
Strat de zăpadă:
– Va ninge abundent în zonele montane (30 – 40, izolat peste 50 mm), dar ceva nea vom vedea și prin Banat, Crișana, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei. Nu neapărat să depună strat de zăpadă consistent (deși, prin nordul Olteniei și al Transilvaniei este posibil să avem 1 –2 cm.
Concluzii:
– Cine a crezut că am scăpat definitiv de iarnă, primește mâine o porție de…iarnă. În bună parte din țară avem parte de temperaturi scăzute, ploi, lapoviță, ninsori, nici vântul nu va lipsi din peisaj.