prognoze

Prognoză meteo 12 februarie 2020–viscol în zonele montane!

Context sinoptic:

– Ciclonul Sabine, a cărui prezență am resimțit-o extrem de puternic și prin zona țarii noastre, a ajuns în nordul extrem, iar izobarele sale sunt împinse la nord de țara noastră de prezența unui anticiclon mobil, astfel că vremea din zona țării noastre nu se va mai afla nici sub influența vreunui front atmosferic.

Din punct de vedere al circulației lucrurile nu se schimbă pe parcursul zilei de mâine, vom fi tot în sector mai rece la 850 hPa (1.5 km), astfel că abaterile termice vor fi cu –1 spre –3 grade mai scăzute decât normalul perioadei.

Temperaturi:

– Minimele nopții care urmează vor fi cuprinse între 0 – 2, 3 grade, cu excepția zonelor montane și a depresiunilor transilvane, unde vorbim de valori negative (-2 spre –4, chiar –6 grade, iar pe creste chiar spre –12 grade), și Oltenia, unde putem atinge (în sudul extrem al regiunii) chiar 7 –  8 grade.

Maximele zilei pleacă de la valori negative în zonele montane (-2 spre –4, –6 grade, acestea din urmă mai ales pe creste), 2 –4 grade prin Maramureș și Transilvania, 6 –7 grade prin Moldova, Banat, Crișana, nordul Munteniei, respectiv 8 – 10, 12 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții, norii joși sunt prezenți prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și zonele montane. Până la orele serii, cerul se eliberează de nori și prin Crișana, Banat, iar în Maramureș și Transilvania gradul de acoperire al cerului cu nori este de până la 50%, la fel ca și prin zonele montane. Iar situația rămâne neschimbată până la finalul zilei.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață mâine la nivelul țării noastre.

Precipitații:

– Precipitațiile de pe parcursul zilei de mâine (ninsori ce pot fi chiar moderate cantitativ) vor fi prezente prin zonele montane, prin Maramureș, prin Transilvania. Fulguieli sunt posibile și prin Moldova. În zona Orientalilor și prin Apuseni și zona de Curbură a Meridionalilor vorbim de peste 40 – 50 mm de zăpadă.

Vânt:

– În zonele montane vântul va avea intensificări susținute pe tot parcursul zilei, cu rafale care vor ajunge, frecvent, la 80 – 90 km/h, iar pe creste chiar 100 km/h. Dacă pe timpul nopții vom avea parte de rafale de 40 – 50 km/h și prin sudul Transilvaniei și Dobrogea, pe parcursul după amiezii vom avea parte de intensificări și prin Oltenia (50 – 60, 65 km/h), Muntenia ( 50 – 60, 65 km/h) respectiv Moldova (40 – 50, 55 km/h).

Strat de zăpadă:

– Revenim la scenariul obișnuit al acestei ierni, cu strat de zăpadă (de peste 30 cm) doar în zonele montane.

Concluzii:

– Pentru ziua de mâine de interes rămân ninsorile și vântul care vor oferi un viscol consistent în zonele montane. Intensificări ale vântului vom avea și prin restul țării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *