prognoze

Prognoză meteo 10 februarie 2020 – revin ploile, ninsorile și vântul nervos!

Context sinoptic:

– Începem săptămâna direct sub influența ciclonului Sabine, cel care, de fapt, va domina vremea din cea mai mare parte a Europei. Sabina vine însoțită de un de front cald,  poziționat la NE, două fronturi reci și unul de ocluziune care vor traversa țara noastră de la V la E.

Din punct de vedere al circulației (una pe direcție NV – SE), începem ziua cu abateri termice pozitive spre +2, +4 grade, pentru ca la finalul zilei să fim în zona unor valori normale prin vest, centru și nord, iar în restul zonelor vorbim de abateri ușor pozitive spre +1, +2 grade.

Temperaturi:

– Urmează o nouă noapte cu valori de temperatură negative în bună parte din țară. Astfel, în Transilvania, Maramureș, zonele montane, Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei vorbim de valori de la –2 spre –6, –7 grade. În restul zonelor (Banat, Crișana, Dobrogea nordul Moldovei și Orientali) vom avea minime ușor pozitive, de la 0 spre 2, 4 grade.

Despre maxime negative vorbim mâine doar pe crestele montane (-0 spre –1, –2 grade), în timp ce în restul regiunilor montane vom avea valori cuprinse între 2 – 4, 5 grade. Aceleași valori le vom întâlni și prin sudul și sud-estul Munteniei (inclusiv București). În restul zonelor vorbim de valori maxime de la 6 – 8 grade, până la 10 –12 grade (în Banat, Crișana).

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem parte de nebulozitate joasă accentuată prin zona județului Ilfov (inclusiv București), sudul județelor Prahova, Buzău dar și prin vestul județului Ialomița și prin estul județului Vrancea. Spre orele prânzului, norii joși se mută spre nordul județelor Satu Mare și Maramureș (grad de acoperire de 50%), pentru ca, până la orele serii, norii joși să acopere tot Banatul, Crișana, zonele montane, Transilvania pentru ca, până la finalul zilei, norii joși să acopere și toată Muntenia, Oltenia, Dobrogea.

Ceață:

– Pe timpul nopții și până la orele dimineții, în zona județelor Ilfov (inclusiv București), sudul județelor Prahova, Buzău, vestul județului Ialomița și estul județului Vrancea vom avea parte de ceață care îngheață (freezing fog), ceea ce ar duce la depunerea de gheață pe cabluri, copaci, și chiar pe asfalt.

Precipitații:

– Odată cu orele după amiezii, în zona Apusenilor, apar ploi, lapoviță și ninsori. Până la orele serii precipitațiile cuprind toate zonele montane (ploi, lapoviță și ninsori), iar prin Crișana și Moldova avem doar ploi. Până la finalul zilei ploi ajung și în Banat, prin Dobrogea și Transilvania, iar la munte vor predomina ninsorile.

Vânt:

– Spre orele prânzului vântul va prezenta intensificări care la rafală pot ajunge și la 60 – 70, 75 km/h prin județele Arad, Bihor, Satu Mare, respectiv 50 – 60 km/h prin estul județelor Constanța și Tulcea. În zonele montane vom avea vânt la rafală ce poate ajunge la 90 – 100 km/h, pe tot parcursul zilei.

Strat de zăpadă:

– Ninsorile de mâine vor aduce un încă 3 – 5 cm de strat nou prin zonele montane, iar prin vestul Meridionalilor chiar peste 15 – 20 cm.

Concluzii:

– Începem o nouă săptămână și o începem cu fenomene de tot felul: ceață cu depunere de chiciură și polei prin sud, vânt puternic prin zonele montane dar și prin vestul țării, ninsori la munte, ploi prin multe zone.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *