Prognoză meteo 14 noiembrie 2019–ploi, vânt, temperaturi în scădere!
Context sinoptic:
– Ziua de mâine liniștește lucrurile din punct de vedere sinoptic la nivelul țării noastre, care se va afla sub un câmp de presiune ridicat, asociat unui anticiclon cu centrul baric Paloma. La începutul intervalului de prognoză se poziționează la vest de țara noastră un front rece, care însă se va transforma într-un front cald și apoi frontoliză caldă.
Pe parcursul zilei de mâine, deși rămânem în sectorul cald, abaterile termice se mai temperează și nu mai trec de 4 – 6, 7 grade, cu excepția nordului extrem, unde abaterile urcă spre 9 – 10 grade.
Temperaturi:
– Urmează o noapte cu minime cuprinse între 10 – 12, 14 grade la nivelul întregii țări, în timp ce în zonele montane ne oprim la 8 – 10 grade, cu 4 – 6 grade pe crestele montane.
Scad și maximele zilei, astfel că, mâine, nu mai trecem de 10 grade în Moldova, 12 – 14 grade în restul țării, cu un posibil vârf de 15 – 16 grade prin sud-estul Munteniei, nordul Crișanei. În zonele montane vom aveam 10 – 12 grade, cu 7 – 9 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Încă de pe parcursul nopții norii joși acoperă țara noastră, astfel că la orele dimineții vorbim de un cer variabil spre senin doar prin sudul extrem, prin Transilvania și zonele montane. Situația nu se schimbă pe tot parcursul zilei, soarele având șanse mari să se vadă prin Transilvania, prin Banat, Crișana, în timp ce în restul țării cerul va fi în permanență acoperit.
Ceață:
– Pe timpul nopții și până dimineață ceața este prezentă prin zonele montane ale județelor Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, dar și prin sudul județelor Dolj și Mehedinți. În zona Orientalilor ceața va persista pe tot parcursul zilei, iar seara și la finalul zilei ceața va fi prezentă în aproape toate zonele montane.
Precipitații:
– La începutul nopții avem ploi prin Bistrița, Maramureș, Sibiu, dar și prin nordul județelor Vâlcea și Argeș. Până la orele dimineții, ploile ajung și prin Cluj, Alba, Olt, Timiș, pentru ca până la orele prânzului să vorbim de ploi și prin Maramureș, Bistrița, Sălaj, respectiv Arad, Dolj și Gorj. După amiaza ploile se concentrează pe Oltenia (Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea), iar în zona județului Dolj sunt posibile inclusiv descărcări electrice. Va ploua și în Hunedoara, Sibiu, Alba, Cluj, Bistrița, Maramureș, pentru care seara și până la finalul zilei ploile să se extindă și în Caraș Severin, Arad, Timiș, Bihor, Sălaj, dar și prin Olt, Teleorman, Giurgiu, Argeș, Vâlcea, Constanța. Sunt așteptate cantități de 60 – 70 l/mp în 24 de ore în Meridionali, Munții Banatului, iar prin Oltenia și Maramureș 25 – 30, 40 l/mp.
Vânt:
– La începutul intervalului de prognoză vântul va mai avea intensificări susținute în zonele montane, unde se pot atinge iar 100 km/h, pentru ca, până la orele dimineții să vorbim de rafale de 40 – 50 km/h prin nordul Moldovei, Meridionali, Dobrogea și Muntenia. Dacă prin Moldova vântul se liniștește până la orele prânzului, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea va bate cu rafale de 40 – 50, 55 km/h până la finalul zilei.
Concluzii:
– Mâine avem parte de ploi pe arii extinse, temperaturile mai pierd câteva grade, vântul rămâne în continuare activ.