Prognoză meteo 05 noiembrie 2019 – vine Crăciunul sau abia am trecut de Paște?
Context sinoptic:
– Din punct de vedere sinoptic, rămânem în continuare în zona de acțiune a unui câmp de presiune joasă, asociat aceluiași ciclon cu centri barici Benedikt și Arne. Frontul rece care ne-a traversat pe parcursul zilei de luni se transformă într-o frontoliză rece situată la est de țara noastră. În același timp, până la finalul zilei, un nou front rece se va poziționa la granița de vest a țării, el urmând să ne traverseze miercuri.
Din punct de vedere al circulației, revenim la abateri termice de peste 8 grade față de normalul perioadei, tot pe o circulație V – E.
Temperaturi:
– Urmează o noapte caldă, cu temperaturi cuprinse între 10 – 12, 14 grade în mare parte din țară. Valori mai scăzute vom avea în zonele montane (3 – 5, 6 grade), respectiv 7 – 8, 9 grade prin zonele deluroase ale Munteniei.
Maximele zilei vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru data din calendar, cu valori care vor ajunge, prin sudul Munteniei, Olteniei și vestul extrem al Banatului, chiar la valori de 23 – 24 de grade. Pentru restul țării vorbim de temperaturi între 18 – 20, 21 de grade, cu 12 – 14 grade în zonele montane, respectiv 7 – 9, 10 grade pe creste.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții norii joși sunt prezenți în Banat, Crișana, Transilvania (grad de acoperire 30 – 50, 70%), respectiv zonele montane (100%), pentru ca pe parcursul dimineții nebulozitatea joasă să coboare și prin nordul Munteniei și al Olteniei. Odată cu orele amiezii, cerul se eliberează de nori la nivelul întregii țări pentru ca spre finalul serii norii joși să reapară prin Banat, Crișana, zonele montane.
Ceață:
– Pe timpul nopții ceața este prezentă pe arii extinse în județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, nordul județului Dolj, dar și prin Prahova, Buzău, Vrancea, Galați. Până la orele prânzului ceața se va ridica și o mai reîntâlnim, la finalul intervalului, prin zona Munților Banatului.
Precipitații:
– La începutul nopții avem parte de ploi prin Maramureș, Bistrița, zonele montane din Mureș, Harghita, Suceava, Sibiu, Hunedoara, Alba și Cluj. Până la orele dimineții ploile se retrag spre nordul extrem și apoi încetează și aici. În a doua parte a dimineții ploile reapar prin Satu Mare, Maramureș și nordul județului Bistrița. La finalul intervalului de prognoză va ploua prin Timiș, Arad, Hunedoara, vestul județelor Cluj și Alba.
Vânt:
– Pe timpul nopții și până la orele dimineții avem parte de un vânt intens în Orientali și Apuseni, cu rafale ce vor ajunge și la 80 – 90 km/h. Odată cu orele prânzului și până seara vântul prinde din nou putere prin Banat și Crișana, dar rafalele nu mai trec, de data aceasta, de 40 – 50 km/h, însă doar până la finalul zilei, când prin Bihor, zonele montane din Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiș, dar și prin Arad, ajungem la rafale de 70 – 80 km/h.
Concluzii:
– Ameliorare evidentă din toate punctele de vedere: pe timpul nopții mai avem parte de ploi, ceață, dar acestea ne părăsesc pe parcursul zilei. Temperaturile cresc, soare din plin pe cer, vântul rămâne un pic supărat.