prognoze

Prognoză meteo 20 octombrie 2019 – anormal de cald!

Context sinoptic:

– Nicio schimbare din punct de vedere sinoptic nu se întrevede nici pentru ziua de mâine, nici pentru bună parte din săptămâna viitoare. Ne aflăm sub influența unor câmpuri de presiune ridicată, asociată unor anticicloni mobili, iar fronturile lipsesc cu desăvârșire din zona țării noastre.

Din punct de vedere al circulației, deși ne aflăm în continuare în sector cald și foarte cald, nu putem spune că lucrurile arată bine. Sunt la final de octombrie, iar abaterile ajung la +8 spre +10 grade față de normalul perioadei, ceea ce deja caracterizează o vreme anormal de caldă. Iar lucrurile se vor înrăutăți.

Temperaturi:

– Avem parte de o noapte caldă la nivelul întregii țări, cu valori de temperatură între 12 – 14, 15 grade. Valori mai scăzute vom avea pe crestele montane (1 –3, 5 grade), în zonele montane (6 – 8 grade), respectiv Transilvania și Maramureș, cu 8 – 10 grade.

Temperaturile maxime, neobișnuit de ridicate, se vor situa la valori de 16 – 18, 19 grade prin zonele montane, Moldova, Dobrogea, respectiv 22 – 24, 25 de grade în restul regiunilor.

Nebulozitate:

– Nicio schimbare nici din punct de vedere al nebulozității joase, prezentă tot prin Moldova, Dobrogea, Muntenia (zonele joase), până dincolo de orele prânzului, pentru ca din a doua parte a după amiezii și până la finalul zilei să avem parte de un cer senin la nivelul întregii țări.

Ceață:

– Am vorbit mai sus despre nebulozitatea joasă, evident că următorul subiect este legat de ceață, prezentă în Moldova, Dobrogea, zonele joase din Muntenia, până aproape de orele prânzului.

Precipitații:

– Nu avem parte de precipitații mâine la nivelul țării noastre.

Vânt:

– Vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, pe tot parcursul zilei.

Concluzii:

– Ne apropiem de finalul lui octombrie și noi tot despre o vreme de vară vorbim. Iar aceste anomalii vor continua și pe parcursul săptămânii care vine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *