prognoze

Prognoză meteo 07 octombrie 2019–rece în continuare, la munte continuă să ningă!

Context sinoptic:

– Ziua de mâine aduce un pic de liniște din punct de vedere sinoptic, întrucât țara noastră se va afla în zona de acțiune a unui câmp de presiune ridicat, asociat anticiclonului Jennifer. Ieșim și din raza de acțiune a fronturilor, iar din punct de vedere al circulației, tot pe o direcție, N. NV – SE, advecția de aer rece devine și mai puternică astfel că vorbim, la nivelul întregii țări, de abateri termice negative foarte mari, spre –12 grade față de normalul perioadei, mâine în zona Moldovei, Maramureșului, Banatului, Crișanei și zonele montane, iar în restul țării abaterile se opresc la –5 spre –7. –8 grade.

Temperaturi:

– Noaptea care urmează temperaturile minime mai ajung la valori de 8 – 10 grade doar prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei ne oprim la 2 –4, 5 grade. În zonele montane ajungem la valori negative (spre –6, –7 grade pe creste, respectiv –1 spre 1, 2 grade în restul zonelor montane).

Valorile maxime ale zilei vor fi la valori de 10 – 12, 13 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Olteniei și Banatului, unde pot ajunge la un 14 – 15 grade. Pe crestele montane rămânem cu valori negative (-1 spre –3 grade), în timp ce în restul zonelor montane se vor atinge 2 –4, 5 grade.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții norii joși acoperă tot cerul din Moldova, Orientali, mare parte din Muntenia, Dobrogea și Meridionali, iar până la orele prânzului cuceresc și restul Munteniei și Oltenia. Abia odată cu orele serii cerul se mai eliberează de nori și în aceste zone, astfel că, la finalul zilei, mai avem nebulozitate joasă prin nordul Munteniei, Olteniei, vestul Moldovei și zonele montane.

Ceață:

– În a doua parte a nopții, spre dimineață, ceața și-ar putea face apariția prin sudul județului Maramureș dar și prin estul județului Vrancea dar și prin nordul județului Hunedoara, nordul județului Deva, sudul județului Bihor, izolat și prin Bistrița dar și prin Sălaj. La finalul intervalului de prognoză ceața reapare prin nordul județelor Dâmbovița, Prahova dar și prin Harghita.

Precipitații:

– La începutul nopții avem parte de ploi în nordul și centrul Moldovei, respectiv sudul Orientalilor, în timp ce în nordul Orientalilor și pe crestele din meridionali vor predomina lapovița șl ninsorile. Până la orele dimineții ploile ajung și prin Muntenia (nord și sud-est). Până la orele prânzului aria precipitațiilor se restrânge doar spre Orientali (ploi, dar la altitudini de peste 1400 m și lapoviță și ninsori). După amiaza sunt posibile precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Maramureș pentru ca seara să vorbim de precipitații doar în zonele montane (la altitudini mari inclusiv lapoviță și ninsori).

Vânt:

– Vorbim de un vânt slab spre moderat pe tot parcursul zilei, cu rafale care se vor apropia de 30 – 40 km/h doar spre orele amiezii, prin Muntenia și sudul Moldovei.

Strat de zăpadă:

– A venit și acea zi așteptată de mulți, în care ne uităm la evoluția stratului de zăpadă. Momentan îl regăsim doar pe crestele montane, unde s-au depus între 1 și 5, 6 cm.

Concluzii:

– Prima zi a săptămânii nu va diferi foarte mult de ultima de weekend. Avem parte în continuare de precipitații, ploi prin Moldova mai ales, lapoviță și ninsori la munte. Temperaturile rămân sub normalul perioadei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *