
Prognoză meteo 05 octombrie 2019–weekend cu ploi și răcoros!
Context sinoptic:
– Ziua de mâine, din punct de vedere sinoptic, are multe detalii de menționat. Un amalgam de centri baricii colorează harta continentului: depresiunile Olaf și Peter se manifestă prin Oceanul Atlantic, Anticiclonul Azoric stă destul de retras prin vestul extrem, în no0rdul Europei se manifestă centrul baric de înaltă presiune Jennifer, în timp ce in centrul, estul, sud-estul Europei îl avem pe Lorenzo, depresiunea extra tropicală ce a pornit spre Europa ca un uragan de categoria 2, iar spre NE extrem este ciclonul Nils. Tot prin regiunea Balcanilor mai regăsim și un izobar din anticiclonul Kathe.
Din punct de vedere al fronturilor, vom fi în zona de acțiune a unui front de ocluziune care se va risipi destul de repede, iar din punct de vedere al circulației (una NE – SE), rămânem în sector rece, cu abateri negative în jurul a –5 spre –7, –8 grade față de normalul perioadei.
Temperaturi:
– Noaptea care urmează aduce valori de temperatură ușor negative pe crestele montane (-1 spre –2 grade), între 2 – 4, 5 grade în restul regiunilor montane, respectiv 8 – 10 grade pentru restul țării.
Maximele aduc o ușoară încălzire, astfel că se vor atinge 12 – 14 grade în Muntenia, Dobrogea, Moldova, Maramureș, Transilvania, Crișana, respectiv 16 – 17 grade prin Oltenia și Banat. Pe crestele montane nu trecem de 3 – 5 grade, cu 7 – 9, 10 în restul regiunilor montane.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții, ceva șanse la un cer variabil au doar cei care locuiesc prin sudul extrem al Olteniei, prin vestul Banatului și prin Crișana. Până la orele prânzului cerul se eliberează de nori în Banat, Crișana, Maramureș, Apuseni, prin nord-estul extrem al Moldovei, dar asta doar pentru scurt timp, căci, după amiaza, un front compact de nori intră prin V, NV și se va extinde spre S, SE. Seara și la finalul intervalului avem un cer variabil prin Muntenia, Dobrogea, dar și prin Moldova.
Ceață:
– Pe timpul nopții avem condiții de ceață prin toate zonele montane dar și prin nordul Transilvaniei, iar în aceste zone ceața ar putea persista până la orele prânzului.
Precipitații:
– Ploile continuă și pe parcursul nopții, prin nordul județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, dar și prin Harghita, Covasna. Ploile mult mai consistente vor fi la începutul nopții prin Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Galați, Tulcea și Vrancea. Până la orele dimineții precipitațiile se retrag prin estul Dobrogei, astfel că, pe parcursul dimineții vorbim de ploi mai ales prin zona de Curbură. După amiaza aduce ploi prin toate zonele montane pentru ca seara să fim abordați de un nou front de precipitații care va pătrunde tot prin vestul țării, astfel că ploile revin în Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj. Ploi vom avea, la finalul intervalului, și prin Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Maramureș și Bistrița.
Vânt:
– Pe timpul nopții avem parte de un vânt moderat prin estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, cu rafale ce se pot apropia de 40 – 50 km/h. Pentru restul intervalului de prognoză vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țării.
Concluzii:
– Nu scăpăm de ploi nici mâine, temperaturile cresc un pic dar rămân sub normalul perioadei. Prin unele zone mai apare și soarele câte un pic.

